Aproape o sută de rădăuţeni au participat, sâmbătă, la o acţiune iniţiată de către deputatul USL Constantin Galan. Acţiunea a vizat igienizarea zonei de la capătul străzii Bogdan Vodă, mai exact zona ultimelor blocuri de pe această arteră, cât şi locul de joacă din incintă.
„Am igienizat zona, mai exact au fost strânşi aproape o sută de saci cu deşeuri menajere, apoi am văruit copacii şi am adus câteva camioane cu nisip pentru locul de joacă destinat copiilor. În acelaşi timp am ridicat vegetaţia uscată din zonă, apoi am discutat cu locatarii de acolo despre ceea ce ar trebui realizat în acel perimetru. Acţiunea de la finele săptămânii nu a fost singulară, pentru că deja am mai igienizat câteva zone din apropierea bisericilor din vecinătatea străzilor Putnei şi Şcolii Noi, şi intenţionăm ca în zilele următoare să continuăm acest gen de acţiuni şi în alte zone”, a declarat liderul PNL Rădăuţi, deputatul USL Constantin Galan.
Aproape o sută de rădăuţeni au participat, sâmbătă, la o acţiune iniţiată de către deputatul USL Constantin Galan. Acţiunea a vizat igienizarea zonei de la capătul străzii Bogdan Vodă, mai exact zona ultimelor blocuri de pe această arteră, cât şi locul de joacă din incintă.
„Am igienizat zona, mai exact au fost strânşi aproape o sută de saci cu deşeuri menajere, apoi am văruit copacii şi am adus câteva camioane cu nisip pentru locul de joacă destinat copiilor. În acelaşi timp am ridicat vegetaţia uscată din zonă, apoi am discutat cu locatarii de acolo despre ceea ce ar trebui realizat în acel perimetru. Acţiunea de la finele săptămânii nu a fost singulară, pentru că deja am mai igienizat câteva zone din apropierea bisericilor din vecinătatea străzilor Putnei şi Şcolii Noi, şi intenţionăm ca în zilele următoare să continuăm acest gen de acţiuni şi în alte zone”, a declarat liderul PNL Rădăuţi, deputatul USL Constan