Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concursul de eseuri «România mea», la a doua editie

Publicat in Monitorul de Vaslui, luni 29 aprilie 2013 ·

Ieri, în ambianta primitoare a Centrului de Afaceri Vaslui, liberalii vasluieni au organizat festivitatea de premiere a Concursului de Eseuri „România mea“, manifestare ajunsã la cea dea doua editie. Simona Polak, presedintele Organizatiei Municipale PNL Vaslui, a fost gazda acestui eveniment de tinutã, care a adunat nu numai zeci de participanti si un public numeros, ci si virtuosi ai muzicii culte. „Suntem, iatã, la a doua editie a unui concurs care, încã de anul trecut, a devenit marcã înregistratã a PNL Vaslui. Suntem liberali si promovãm nu doar gândirea liberã, ci mai cu seamã gândirea creatoare, generatoare de solutii pentru viitor. Tânãra generatie, dupã cum s-a putut vedea, are o gândire poate mai corectã si mai necrutãtoare cu realitatea imediatã, dar si solutii, fapt care ne obligã pe noi, adultii, sã ne alimentãm din ea. Am avut foarte multi participanti si la aceastã a doua editie a concursului, nu mai putin de 33 de tineri, si cred cã nivelul lucrãrilor jurizate a fost chiar mai bun decât al celor prezentate la editia precedentã“, ne-a declarat Simona Polak, presedintele Organizatiei Municipale Vaslui a PNL. Marele premiu al concursului de eseuri a fost o excursie la Bruxelles. În editia de mâine, vom reveni cu detalii si lista câstigãtorilor.

Ieri, în ambianta primitoare a Centrului de Afaceri Vaslui, liberalii vasluieni au organizat festivitatea de premiere a Concursului de Eseuri „România mea“, manifestare ajunsã la cea dea doua editie. Simona Polak, presedintele Organizatiei Municipale PNL Vaslui, a fost gazda acestui eveniment de tinutã, care a adunat nu numai zeci de participanti si un public numeros, ci si virtuosi ai muzicii culte. „Suntem, iatã, la a doua editie a unui concurs care, încã de anul trecut, a devenit marcã înregistratã a PNL Vaslui. Suntem liberali si promovãm nu doar gândirea liberã, ci mai cu seamã gândirea creatoare, g

Articolul in Monitorul de Vaslui >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou incident șocant într-o școală din România. Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg de clasă

Ziare.com acum o ora
Un elev de 14 ani a ajuns la spital joi, 9 ianuarie, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. ”La data de 9 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum o ora
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Joseph Aoun, comandantul armatei, ales preşedinte al Libanului

News.ro acum 28 minute
Comandantul-şef al armatei libaneze Joseph Aoun, în vârstă de 61 de ani, a fost ales joi preşedintele Libanului, în urma unui tur doi, cu 99 dintre cele 128 de voturi ale deputaţilor, relatează AFP. Alegerea sa a avut loc în urma unei întâlniri a re

Administratori, barmani și ospătari din Centrul Vechi al Capitalei, trimiși în judecată după ce au jefuit turiști străini. La cât se ridică prejudiciul

Ziare.com acum 3 ore
Şaisprezece oameni, administratori ai unor cluburi sau baruri din Centrul Vechi al Capitalei şi angajaţi ai acestora - barmani, ospătari, angajate hostess -, au fost trimise în judecată în dosarul fraudelor ale căror victime erau turişti străini. An

Ploi în Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi ninsori la deal şi la munte, de vineri/ Temperaturile scad semnificativ/ Cod galben de vânt puternic şi viscol, în mai multe zone ale ţării

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă ploi, începând de vineri dimineaţă, în zona joasă din Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi predominant ninsoare în zonele de deal şi munte, în timp ce temperaturile vor scădea semnificativ

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă: „Nu este o noutate, nu a venit din China”

HotNews acum 2 ore
Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănă

Companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România au fost amendate de Consiliul Concurenţei cu 43,7 milioane euro pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilor

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi în valoare totală de 217,9 milioane lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilo

Propunerea lui Zelenski: Desfășurarea de trupe occidentale în Ucraina ar contribui la „forțarea Rusiei la pace”

HotNews acum o ora
Această ipoteză, care a fost discutată la jumătatea lunii decembrie de liderul francez Emmanuel Macron și de liderul polonez Donald Tusk, a fost respinsă de Rusia, care a calificat-o drept „prematură”, scrie AFP Președintele ucrainean Volodimir Zele

Alexandru Rafila: În următoarele trei săptămâni va fi o creştere a numărului de infecţii respiratorii

Mediafax acum o ora
Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc joi. „În următoarele trei săptămâni va fi o creştere a numărului de infecţii respiratorii”, a estimat ministrul Alexandru Rafila. „Nu este nimic neobişnuit (...) nu ne af

Miniștrii Mediului și Energiei au sesizat DIICOT privind apariția unor știri false care spuneau că România va dărâma barajele de pe râuri

HotNews acum 2 ore
Cei doi miniștri semnalează că unele persoane au diseminat în mod intenționat informații false, prin canale de presă online și rețele sociale, referitoare la presupusa demolare a barajelor din România. Astfel de acțiuni afectează securitatea naționa

Vremea

București
acum

15°
joi

7°/15°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/3°
Iasi
acum

13°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

16°
joi

9°/16°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

14°
joi

7°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°