Autorităţile americane au anunţat că anchetează posibila implicare a altor persoane în dublul atentat de la maratonul din Boston.
„Există în Statele Unite şi alte persoane care prezintă interes pentru FBI“, a declarat duminică preşedintele Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor, Mike Rogers, citat de France Presse. El a refuzat să precizeze numărul persoanelor care urmează a fi chestionate de agenţii federali.
Autorităţile judiciare au identificat doi fraţi, pe Tamerlan şi Djohar Ţarnaev, ca fiind presupuşii autori al dublului atentat care a provocat, la 15 aprilie, moartea a trei persoane şi rănirea a peste 260, în apropierea liniei de sosire a maratonului de la Boston.
Tamerlan, în vârstă de 26 de ani, a fost ucis de poliţişti, la 18 aprilie, într-o operaţiune de mare amploare. Fratele său, în vârstă de 19 ani, este deţinut în centrul medical al unei închisori federale, unde a fost transferat vineri de la un spital din Boston în care fusese internat după arestarea sa.
Declaraţia lui Mike Rogers intervine în contextul în care, potrivit CNN, autorităţile ruse au înregistrat o conversaţie telefonică în care mama celor doi, Zubeidat, vorbea despre jihad.
Ruşii au transmis abia recent această informaţie americanilor, iar un oficial din Statele Unite a confirmat informaţia, însă a refuzat să precizeze identitatea interlocutorului lui Zubeidat Ţarnaeva.
Procurorul general Eric Holder a refuzat să ofere mai multe detalii despre caz, argumentând că acesta este „în desfăşurare“.