A pătrunde în tainele unui serviciu de intelligence şi a-i cunoaşte pe cei care lucrează în acest domeniu este întotdeauna o provocare. M-am bucurat să pot discuta cu şeful DCiSM, comandorul Mihai Gheorghe, descoperind un ofiţer deschis şi volubil, dedicat meseriei sale, pe care o îndeplineşte cu dăruire de aproape 20 de ani, despre începuturile şi evoluţia structurilor de contrainformaţii militare în România, precum şi despre proiectele sale de viitor.

Încep, domnule comandor, prin a vă mărturisi că pentru mine, ca jurnalist, un interviu cu şeful unui serviciu de informaţii reprezintă o provocare. Ce reprezintă pentru dumneavoastră întâlnirea cu un jurnalist a cărui preocupare ar trebui să fie îndeobşte iscodirea şi căutarea?

O şansă, dar, dacă stau bine să mă gândesc, o dublă şansă. În primul rând, o şansă pentru faptul că am ocazia să intru în contact cu cititorii săptămânalului „Observatorul militar”, într-un moment în care Direcţia Contrainformaţii şi Securitate Militară împlineşte 95 de ani de existenţă. Deşi cred că, jurnalistic vorbind, ar avea un mult mai mare impact să spun că anul acesta, la 1 Mai, marcăm faptul că intrăm în ultimii cinci ani pe care îi mai avem de parcurs până când vom aniversa un secol de existenţă a contrainformaţiilor militare în România.

În al doilea rând, este o şansă pentru că intru în dialog cu un jurnalist. Trebuie să vă mărturisesc, nu pentru a vă flata, deoarece evit cu obstinaţie această atitudine, că, în percepţia mea, jurnalismul, în esenţa sa, se apropie frecvent de activitatea de intelligence. Am putea discuta mai mult pe acest subiect dar, deocamdată, îmi permit doar să vă spun că, pentru mine, jurnalismul este, pe lângă toate celelalte, un intelligence competitive al opiniei şi atitudinii, al adevărului şi spiritului civic.

Dintr-o perspectivă jurnalistică, dar nu numai, vă propun s