Să consemnăm şi această premieră: Sfântul Radu Mazăre de Constanţa se plânge de faptul că i s-a cerut şpagă la un minister, de către „nişte funcţionăraşi tupeişti foc”, pentru un aviz legat de Planul Urbanistic Zonal al staţiunii Mamaia.
După ce, în urmă cu două luni, omul lui Mazăre din ministerul Transporturilor, secretarul de stat Valentin Preda, era săltat de DNA, fiindcă pusese la cale furtul pavilionului maritim naţional, iată că baronul constănţean acuză „dijma ministerială”. De acord: Mazăre se află într-un conflict mai profund cu premierul Victor Ponta pe chestiuni de bugete şi cheltuieli, dar şi a administrării portului. Cu dosarul de corupţie la subţioară, are acum posibilitatea să negocieze cu Ponta, la vedere, în forţă, vânturând o temă de care PSD ar trebui să se ferească cu grijă, fiindcă din cauza asta a mai pierdut alegerile şi a stat pe tuşă ani buni.
Dar nu doar natura şantajului prin care baronii îl strâng cu uşa pe Ponta este problema, ci relaţia privilegiată pe care politicienii o pot avea cu factorii decidenţi şi instituţiile. Una de neînchipuit pentru orice om muritor de rând.
Când au vreo problemă, politicienii pun mâna pe telefon şi rezolvă: ameninţă, roagă, şantajează, fac pe dracu-n patru şi o scot la capăt pe o scurtătură inaccesibilă oricărui român. Însă puterea exercitată „româneşte”, cu şoferul şi maşina instituţiei la scară, secretară şi tot tacâmul, are şi un revers. Deşi pretind că ar înţelege, ar rezona emoţional cu problemele electoratului, le anulează complet reflexele existenţiale ale oamenilor simpli. Chiar bine intenţionaţi, reformişti, în opoziţie fiind, încercând să ia pulsul nemulţumurilor, să se reîncarce electoral, devin populişti, promit gratuit, prosteşte, în loc să construiască, pas cu pas, o normalitate debirocratizată, transparentă, eficientă şi echitabilă, accesibilă unui num