Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eşec total la licitaţiile ADRNV pentru acoperirea "ţepei" de milioane de euro

Publicat in Ziua de Cluj, marți 30 aprilie 2013 ·

Recuperarea celor 2,5 milioane de euro pe care le-a sustras contabila Cosmina Druţă de la ADRNV şi IRCETT pare a fi o cauză pierdută. După mai multe licitaţii fără succes, pentru vânzarea mai multor imobile cumpărate de Druţă din banii furaţi, directorul interimar al ADRNV spune că trebuie să schimbe strategia.

Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Vest (ADRNV) şi Institutul Regional pentru Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic (IRCETT) au organizat trei licitaţii prin care au scos la vânzare bunurile pe care Cosmina Druţă le-a cumpărat din banii sustraşi de-a lungul a peste doi ani din conturile acestor instituţii.

Cosmina Druţă a achiziţionat peste 30 de apartamente în comuna Floreşti, pe care le-a finisat şi apoi le-a scos la vânzare, majoritatea imobilelor fiind înstrăinate la data la care fosta contabilă a fost arestată, respectiv în 3 august 2012. În privinţa apartamentelor pe care Druţă le-a vândut cu antecontracte de vânzare-cumpărare, ADRNV şi IRCETT au găsit soluţia de a recupera măcar o parte din bani, cumpărătorii urmând să achite restul de rate în conturile celor două instituţii. Însă nu acelaşi lucru se poate spune despre imobilele pe care Druţă le mai deţinea în momentul arestării. Este vorba de 13 imobile, 8 locuri de parcare, un autoturism de lux şi două kilograme de aur. Aceste bunuri au fost transferate, în cursul procesului penal, în proprietatea ADRNV şi IRCETT, iar apoi au fost scoase la licitaţie, cu excepţia celor aproximativ 200 de bijuterii din aur care totalizează 2 kg, întrucât acestea trebuie evaluate de specialişti pentru a li se stabili valoarea.

Prima licitaţie a fost organizată de IRCETT, în 3 aprilie, iar în 4 aprilie a venit rândul ADRNV să scoată la vânzare alte bunuri. La prima strigare organizată de IRCETT, la sediul din comuna Rădaia, unde s-au scos la mezat mai multe apartamente şi locuri de parcare din

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 11 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 12 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 35 minute
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Ciobotariu, exploziv după Botoșani - Buzău: „Este inadmisibil ce am făcut, nu e normal”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Liviu Ciobotariu, antrenorul de la FC Botoșani, a fost extrem de incisiv la flas-interviu, imediat după

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 10 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 12 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 11 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 8 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°