Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal între președintele PDL Gorj și inspectorul şcolar general

Publicat in Gorj Domino, marți 30 aprilie 2013 ·

Dan Vâlceanu îl acuză pe Ion Ișfan că a venit vineri seara la primăria Padeș să pună presiune pe doi consilieri locali ai Partidului Democrat Liberal.

Liderul portocaliilor gorjeni este de părere că tentativa useliștilor de schimbare a viceprimarului democrat-liberal Cristian Elena a fost o parodie. Dan Vâlceanu vine cu acuzații după ce, la ședința de consiliu local de vineri seara, și-a făcut apariția și inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Ion Ișfan „Când am ajuns la Padeş, am găsit toată gaşca, Ion Işfan, Ciprian Florescu şi Alin Văcaru, care încercau să pună presiune pe consilierii PRM să voteze un proiect cu care nu erau de acord. Cei de la PSD au venit cu lecţia neînvăţată”, spune președintele Partidului Democrat Liberal, Dan Vâlceanu. Șeful PDL Gorj susţine că Ion Işfan, inspectorul şcolar general, ar fi fost prezent la Padeş pentru a pune presiune pe doi consilieri ai PDL, unul fiind directorul şcolii, iar celălalt – cadru didactic. „Inspectorul general școlar era pe acolo pentru alte probleme, în niciun caz pentru cele legate de școli, pentru că pe ordinea de zi a consiliului local nu era nimic de genul acesta. Unul dintre consilierii PDL este directorul școlii și celălalt, care este o doamnă, este cadru didactic. Acum gândiți-vă și dumneavoastră pentru ce a venit acolo domnul Ișfan? De asta vorbesc eu de presiune”, acuză Dan Vâlceanu.

Ișfan neagă presiunile

Inspectorul școlar general al ISJ Gorj, Ion Ișfan, nu comentează prea mult pe marginea acuzațiilor aduse de președintele PDL Gorj, Dan Vâlceanu. A ținut să precizeze că a fost doar în trecere prin comuna Padeș, vineri seara. Ion Ișfan susține că nici nu a știut că este ședință de consiliu local. „Eu n-am niciun amestec în treburile astea. N-am pus presiune pe nimeni. Ce, eu n-am voie să intru în primărie? Asiguraţi-l pe Dan Vâlceanu că eu nu f

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 44 minute
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Blocaj „fără precedent” în justiție. CSM cere lui Nicușor Dan să deblocheze numirile și pensionările unor judecători

Mediafax acum o ora
„Având în vedere situaţia fără precedent generată ca urmare a nesemnării decretelor de pensionare ale judecătorilor şi a decretelor de numire în funcţia de judecător, respectiv 50 de decrete”, precizează CSM într-un comunicat, instituția constată un

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum o ora
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, este candidatul REPER la Primăria Capitalei

Gandul acum 48 minute
Octavian Berceanu, fostul comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu, a fost desemnat să candideze la Primăria Generală a Capitalei din partea partidului REPER Bucureşti. Berceanu afirmă că alege să-şi dăruiască timpul şi cunoştinţele pentru „un oraş

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 2 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 27 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menținerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidențiale, informează Agerpres. „Constată legalitatea

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 3 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/35°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°