Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emir Kusturica şi alte nume noi la Peninsula

Publicat in News Timisoara, luni 29 aprilie 2013 ·

Emir Kusturica (19 iulie), britanicii DragonForce (19 iulie) şi Rotfront (21 iulie) vor cânta la Festivalul Peninsula, eveniment care se va derula în perioada 18-21 iulie, la Valea Gârbăului, Cluj-Napoca.

Creatorul stilului gypsy-punk balcanic şi, totodată, cel mai autentic reprezentant al său, Emir Kustirica, alături de formaţia sa The No Smoking Orchestra vor pune stăpânire zi pe Scena Mare a celui mai mare festival din România. Încă din primul an de înfiinţare trupa a demonstrat că în ciuda intoleranţei şi a celor mai mari prejudecăţi, există o muzică fără antidot, care te seduce la dans, iar acest mesaj a ajuns deja în toate colţurile lumii, chiar dacă versurile sunt într-o limbă necunoscută.

DragonForce este uşor de recunoscut: are un sound metal mai rapid decât orice. Formaţia londoneză de power-speed, înfiinţată în 1999 are o muzică pozitivă, compupusă în primul rând pentru a antrena publicul. În 2008 au fost nominalizaţi la premiile Grammy pentru cea mai bună trupă de metal, iar popularitatea le-a crescut şi mai mult odată cu lansarea piesei Through the Fire and Flames, care are peste 50 de milioane de vizionări pe Youtube. Pasionaţii Guitar Hero au ales melodia drept cea mai bună din joc.  Herman Li şi Sam Totman au o interpretare incredbil de rapidă la chitară, iar talentul lor a vândut milioane de albume DragonForce în toată lumea. Trupa este o adevărată forţă pe scenă, mai ales din 2011, când solist a devenit Marc Hudson. Noua voce DragonForce a dat un nou impuls trupei, pentru a lansa şi un album The Power Within (2012), iar anul acesta trupa s-a întors în studio. Pentru prima dată în România, cei mai rapizi chitarişti ai metal-ului vor cânta la Festivalul Peninsula, pe 19 iulie.

Pe 21 iulie, în ultima zi a Festivalului Peninsula, Valea Gârbăului va răsuna de stilul “Emigrantski Raggamuffin” al celor de la Rotfront. Muzica lor este o

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 46 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Departamentul de Justiție o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

Mediafax acum 52 minute
Nu a fost dată nicio motivare specifică pentru concedierea ei, potrivit unor surse familiarizate cu situația citate de AP. Maurene Comey era o avocată veterană în Districtul Sudic al New Yorkului, considerat cel mai elitist dintre birourile de urmăr

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 26 minute
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 8 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum o ora
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 10 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 9 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 11 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Vremea

București
acum

22°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

21°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

23°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°