În România premierul social-democrat Victor Ponta vrea să introducă un impozit de solidaritate, aplicat bugetarilor care câștigă peste medie.
Unul dintre subiectele neintelegerii coalitiei de guvernare din Romania este „taxa de solidaritate”, pe care premierul socialist Victor Ponta ar vrea sa o aplice salariilor bugetare mai mari de 1000 de euro. Liberalii se opun insa acestei masuri pe care o considera neconstitutionala, de vreme ce se aplica doar unei categorii de bugetari. Crin Antonescu, liderul roman al liberalilor crede pe de alta parte ca nu toti bugetarii vor fi impozitati la fel si ca, de pilda, magistratii ar putea fi exceptati.
Exponentii celor doua partide aflate la putere au argumente diferite: în vreme ce premierul socialist invoca nevoia de echitate in societate prin impunerea unei taxe pe salariile mari din domeniul public, care sa se intoarca la cei cu venituri mici, presedintele liberalilor se foloseste de instrumente juridice pentru a-l combate pe aliatul sau. In lupta a intervenit si arbitrul, adica presedintele Romaniei, Traian Basescu precizind ca va sustine oricind o taxa de solidaritate fiindca „echitatea o propovaduiesc si popularii si socialistii in Uniunea Europeana”.
Ar fi vorba despre o taxa de 10 la suta, care ar urma sa se aplice salariilor din mediul public mai mari de 1000 de euro. Nici premierul, nici presedintele nu s-au gindit sa extinda impozitul in sectorul privat, pentru ca amindoi inteleg ca in ultimii 4 ani de criza, cele mai mari sacrificii au fost facute de catre investitori si angajatii lor si nu de catre stat, desi bugetarilor li s-a taiat 25 la suta din salarii in 2010. Totusi lefurile lor le-au fost reintregite in doua etape anul trecut si anul acesta.
Premierul Victor Ponta a readus pe tapet aceasta idee, pe care a vinturat-o si anul trecut inainte de campania electorala,