Competiţia a fost organizată de către Clubul Lions Diamond din Timişoara, sub egida Lions European Musical Competition
Duminică, 28 aprilie, la ora 19.00, în Sala Barocă a Muzeului de Artă Timişoara, după trei zile de competiţie acerbă, a avut loc Gala Lauraţilor a Concursului Muzical Naţional pentru Pian, ediţia a II-a. Competiţia a fost organizată de către Clubul Lions Diamond din Timişoara, sub egida Lions European Musical Competition, în perioada 26-28 aprilie, la Filarmonica „Banatul” Timişoara.
Marele Premiu a fost câştigat de Alexandu Boţac, elev în clasa X-a la Liceul „Sigismund Toduţă” din Cluj Napoca; Premiul II, Abel Edison Corban, de la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, anul III; Premiul III au fost câştigat de doi competitori: Şandor Iosef Ambruş, anul I, de la Universitatea Transilvania din Braşov, Facultatea de Muzică, şi Jenei Daniel, elev în clasa X-a din Timişoara.
Evenimentul, de o înaltă ţinută artistică, a debutat la Filarmonica „Banatul”, cu un concert susţinut de membrii juriului, muzicieni de valoare din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara. Scopul a fost promovarea tinerilor cu aptitudini vocaţionale de excepţie, pe scenele muzicale naţionale şi internaţionale.
Dacă până acum Cluburile Lions puneau accent pe acţiuni de binefacere în domeniul sănătăţii, pe ajutorarea oamenilor cu diverse probleme sociale sau interveneau acolo unde comunitatea avea nevoie de ajutor, în prezent implicarea cluburilor în viaţa culturală este din ce în ce mai mare. Muzicienii sunt printre cei mai buni ambasadori ai unei ţări, iar când aceştia sunt tineri şi talentaţi succesul este garantat.
Concursul muzical are ca regulă de bază în fiecare an alt instrument, iar toate costurile de participare sunt susţinute de Cluburile Lions. Prima ediţie a concursului a avut loc în aprilie 2012 şi a avut ca instrument desemnat violoncelul,