Piaţa imobiliară a înregistrat o perioadă de vârf, din punctul de vedere al preţurilor, în primul trimestru din 2008. De atunci, preţurile la locuinţe au scăzut, cumulat, cu 33%, potrivit Indicelui Proprietăţilor Rezidenţiale, realizat de Eurobank Property Services. Sursa: VLAD STĂNESCU
În medie, preţurile locuinţelor s-au diminuat cu 7,6% pe an. În primele trei luni ale acestui an, preţurile imobilelor rezidenţiale din zona centrală a Bucureştiului au coborât cu 4%. Locuinţele de la periferie s-au ieftinit cu 5% în intervalul menţionat.
Comparativ cu primul trimestru din 2008, preţurile din Bucureşti au suferit o scădere cumulată de 51%, rezultând o reducere medie anuală de 13,3%. Indicii EPS arată că în Bucureşti nu există o diferenţă de preţ semnificativă între imobilele rezidenţiale noi şi cele vechi.
În judeţul Ilfov, costul de achiziţie a unei locuinţe a urcat cu 2,4%.
Cele mai semnificative creşteri de preţuri au fost consemnate în partea de sud a României () şi în Moldova. Zona de Vest a înregistrat cea mai mică scădere a preţului mediu din ultimii cinci ani, totalizând o scădere de 24,5%, comparativ cu primul trimestrul al lui 2008.