Prima schimbare de generaţii la capetele încoronate din Europa, după multe decenii, va avea loc pe 30 aprilie. Willem-Alexander devine noul Rege al Olandei şi împreună cu Maxima, Regina consoartă, vor fi cei mai tineri monarhi. În monarhiile funcţionale Elisabeta II a Marii Britanii are 87 de ani, Juan Carlos al Spaniei 75 de ani, Albert II al Belgiei are 78, Margarethe II a Danemarcei 73 de ani, iar Carl XVI Gustaf al Suediei are 66 de ani.
La 46 de ani Willem-Alexander va fi primul rege de la moartea lui Willem III în 1890. Willem III a fost căsătorit cu Emma (născută Principesă de Waldeck şi Pyrmont), vară a Reginei Elisabeta a României. După moartea acestuia au urmat Reginele Wilhelmina, Iuliana şi Beatrix, a căror domnii au dominat secolul XX, toate abdicând în favoarea succesorilor. Începând cu 30 aprilie, Regina Beatrix va lua titlul de Principesă. Fiica noilor suverani, Catharina-Amalia, va deveni Principesă de Orania şi moştenitoarea Tronului. Într-un interviu recent Willem-Alexander a declarat că se bazează pe tradiţie, privind în acelaşi timp spre viitor. În acest sens Willem-Alexander doreşte să construiască mai departe continuitatea şi stabilitatea în ţară, iar ca rege al secolului XXI poate aduce unitate.
Willem-Alexander s-a născut pe 27 aprilie 1967 la Utrecht şi a copilărit alături de cei doi fraţi, Johan Friso şi Constantijn, la castelul Drakensteyn, lângă Hilversum, până când mama sa a devenit regină, familia mutându-se la Haga. Principele Willem-Alexander a urmat şcoala în Olanda, iar apoi în Ţara Galilor. După un serviciu militar în marină de doi ani, între 1987-1993 a studiat istoria la Universitatea Leiden. Willem-Alexander este interesat de aviaţie, având brevet de pilot de linie. Willem-Alexander este un profesionist, având mai multe calificări, fiind totodată membru al Comitetului Olimpic Internaţional şi expert ONU în probleme d