Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia: 15.000 de functionari, in pericol sa-si piarda locurile de munca

Publicat in Income Magazine, luni 29 aprilie 2013 ·

Parlamentul Greciei a adoptat duminică seara o lege privind noile măsuri de austeritate cerute de principalii ei creditori, Uniunea Europeana, Banca Centrala Europeana si FMI, care include în principal restructurarea sectorului public şi disponibilizarea a 15.000 de funcţionari.

Reducerea numărului de funcţionari a fost una dintre condiţiile impuse de creditori pentru deblocarea unei noi tranşe de împrumut de 8,8 miliarde de euro, de care Grecia are nevoie pentru a-şi plăti salariile şi pensiile. Un ajutor total de 240 de miliarde a fost convenit încă din 2010, pentru a ajuta această ţară să evite falimentul, în schimbul continuării măsurilor de austeritate.

Noua lege a fost adoptată la încheierea unei dezbateri aprinse în Parlament, cu votul a 168 de deputaţi din cei 292 prezenţi. Un număr de 123 de deputaţi au votat împotrivă, în timpul ce unul a votat pur şi simplu "prezent". Prevăzând disponibilizarea a 15.000 de funcţionari până la sfârşitul lui 2014, dintre care 4.000 în 2013, această lege deschide calea plăţii unei noi tranşe de 8,8 miliarde de euro din împrumutul de 240 de miliarde de euro convenit cu UE şi FMI.

Funcţionarii care vor fi concediaţi sunt cei sancţionaţi pentru corupţie sau incompentenţă, cei determinaţi să iasă la pensie voluntar sau cei ale căror posturi vor fi restructurate după închiderea a zeci de organisme publice. In ajunul votului, sute de protestatari greci au ocupat centrul Atenei din faţa Parlamentului. "Loc de muncă stabil, nu concedierilor", este scris pe banderola principală a Frontului Muncitorilor (Pame), apropiat partidului comunist grec, ai căror participanţi au fost cei mai numeroşi în Piaţa Syntagma.

"Demiteţi Guvernul", proclamă bannerul unui alt membru al sindicatului angajaţilor municipali (Poe-Ota), în timp ce mulţi dintre ei sunt ameninţaţi cu disponibilizarea. Sindicatul angajaţilor în pri

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale 2025

Ziua Constanta acum 38 minute
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus, sâmbătă, 15 martie 2025, candidatura pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc în acest an. Citește și: Candidatura lui George Simion a fost validată la alegerile prezidențiale

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 41 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum o ora
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum o ora
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Incidente grave la protestele din Serbia: o mașină a intrat în mulțime, mai multe persoane reținute

Mediafax acum o ora
„În suburbia Žarkovo, o mașină a intrat într-o coloană de protestatari, rănind trei persoane, iar poliția a anunțat că l-a reținut pe șofer. În centrul Belgradului, un student și un profesor universitar au fost răniți într-un atac comis de un grup d

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 7 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°