Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sutele de morţi din ruinele unei clădiri prăbuşite atrag atenţia asupra preţului pus pe siguranţa muncii în Bangladesh

Publicat in Ziarul Financiar, luni 29 aprilie 2013 ·

Prăbuşirea clădirii Rana Plaza de la periferia oraşului Dhaka, capitala Bangladeshului, este al doilea incident industrial de proporţii din ultimele cinci luni din ţara asiatică în care au murit câteva sute de persoane, după ce în luna noiembrie un incendiu a distrus o fabrică de confecţii din apropiere, ceea ce ridică grave semne de întrebare cu privire la siguranţa angajaţilor şi la salariile mici acordate acestora. Incidentele afectează reputaţia unei ţări care se bazează în principal pe industria confecţiilor, estimată la 20 miliarde dolari anual şi atragerea producătorilor străini, scrie agenţia Thomson Reuters.

Clădirea Rana Plaza, care găzduia o sucursală de bancă, magazine şi ateliere de confecţii, a fost construită pe teren instabil fără să respecte normele de siguranţă, potrivit autorităţilor. Proprietarul complexului comercial, Moha­mmed Sohel Rana, a construit ilegal trei etaje pe lângă cele cinci pentru care obţinuse aprobări. Rana, fiul unui om de afaceri local care are legături puternice cu mediul politic, a fost arestat ieri de autorităţile din Bangladesh la graniţa cu India. Bilanţul provizoriu al incidentului este de 372 de morţi. Peste 900 de persoane sunt date dispărute.

Aproximativ 80% din exporturile Bangladeshului sunt articole de îmbrăcăminte, Walmart, cel mai mare retailer din SUA, şi suedezii de la H&M numărându-se printre companiile de talie internaţională care profită de cele mai mici costuri cu forţa de muncă din lume şi de capacitatea de a-şi onora comenzile la scară largă prin intermediul celor 5.000 de fabrici de confecţii. În industria de îmbrăcăminte sunt angajate aproximativ 3,6 milioane de persoane, majoritatea femei, care sunt plătite şi cu 38 dolari pe lună.

Prăbuşirea clădirii Rana Plaza de la periferia oraşului Dhaka, capitala Bangladeshului, este al doilea incident industrial de proporţii din ultimele c

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum o ora
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°