Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce se învăţă la şcoală în Palestina: Cum să tragi cu Kalaşnikov-ul şi să arunci o grenadă

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 29 aprilie 2013 ·

Elevii palestinieni învaţă cum să folosească armele de foc, să arunce grenade şi să planteze dispozitive explozive în cadrul unui program impus de ministrul educaţiei, care face parte din Hamas. Sursa: Reuters

Organizaţiile care apără drepturile omului în Palestina au criticat dur iniţiativa, mai ales după ce Hamas a scos din programa şcolară activităţile sportive pe motiv că elevii nu au timp suficient.

Hamas a introdus "Futuwwa", sau programul pentru tineret, în septembrie 2012, pentru 37.000 de băieţi palestinieni cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, dorind să iniţieze o nouă generaţie de copii pentru lupta cu Israelul.

Izzadine Mohamed (17 ani) a luat parte la aceste antrenamente, unde a învăţat cum să ofere primul ajutor, să se lupte şi să tragă cu un Kalaşnikov. Curusul opţional durează două săptămâni şi are loc la bazele de antrenament ale Hamas.

"Am fost foarte nerăbdător să folosesc o armă de foc", a spus Mohamed, citat de "Telegraph". "Este foarte important, mai ales că suntem sub ocupaţie. Mă simt mai puternic şi mai încrezător în luptă", a mai spus acesta.

Băieţii au petrecut cele două săptămâni îmbrăcaţi în echipament de luptă şi au fost antrenaţi de componenţi ai aripii militare a Hamas, Brigăzile al-Qassam.

Mohamed Syam, care coduce programul, susţine că pregătirile nu sunt neobişnuite. "În teritoriul ocupat, israelienii îşi învaţă copiii să urască şi să ucidă arabi şi îşi antrenează adolescenţii în cadrul armatei", a spus acesta, cu toate că organizaţiile internaţionale au condamnat iniţiativa.

Adolescenţii israelieni sunt recrutaţi obligatoriu în armată timp de trei ani după finalizarea şcolii generale. Palestinienii nu au o armată oficială.

RECOMANDĂRILE EDITORILOR Păcăleală britanică, vândută pe bani grei în RomâniaSenatul protejează identitatea celui ca

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°