Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL JUDEŢEAN FELICITĂRI, DOMNILOR PRIMARI! AVÂNTUL PRODULEŞTI – COMERŢUL BREZOAELE 1-2 (1-2)

Publicat in Ziar Dambovita, luni 29 aprilie 2013 ·

STADION: COMUNAL – GAZON NATURAL, BUN DE JOC, VREME CĂLDUROASĂ, SPECTATORI 200. AU ARBITRAT: CRISTIAN CATANĂ,

COSMIN BĂDEANU, RĂZVAN DOBRE. OBSERVATOR: MIHAI BUNEA.

AVÂNTUL: ST.

IORGULESCU – I. RADU, I.

MATEI, D. IORGULESCU, AL.

DIACONU (65 – C. VASILE), M. CĂLDĂRARU (15 – I. NEDEL-CU), C. ION, M. SANDU, G. VERDEŞ, A. PETRE, A.

ENESCU. ANTRENOR: GEORGE GEORGESCU.

COMERŢUL: C. MIHAI – C. ŞEBAN, A. LAZĂR, N.

ION, F. FLOREA, A.

NEDELEA, A. BADEA (65 -

PANAIT), N. STANCU (15 – C.

ENE), A. ENACHE, P. DINESCU, B. TUDORACHE. ANTRENOR: NELU TUDORACHE.

Prima etapă pe o vreme splendidă, călduroasă, aşteptată de noi toţi, a programat, printre altele, şi partida de

la PRODULEŞTI, unde

AVÂNTUL spera într-o nouă victorie. Dar nu a fost nici acum ziua lor, numai neşansa, ghinionul au făcut ca oaspeţii să plece cu toate punctele.

Asta nu diminuează cu nimic meritul fotbaliştilor primarului NELU TUDORACHE.

Dar într-un singur meci nu este posibil să ratezi atâtea ocazii, atâtea şanse de a egala, chiar de a câştiga partida. Elevii

lui GEORGE GEORGESCU

(vice) au ratat şi din poziţii “imposibile”, practic s-au întrecut în ratări, dar şi portarul oaspeţilor (MIHAI) a fost în zi mare.

De fapt, eu îl consider un meci al marilor ratări. E adevărat că pe contraatac oaspeţii, în câteva rânduri, puteau să se desprindă decisiv,

dar şi IORGULESCU era la

post.

Până la urmă, ca şi în viaţă, trebuie să ai şi puţin noroc în tot ce faci. Acum, acesta i-a părăsit pe fotbaliştii din PRODULEŞTI, mutându-se la BREZOAELE. Pe lângă faptul că a fost un meci frumos, la care a contribuit şi brigada de arbitri, a fost şi un exemplu de urmat (cel puţin aşa a fost la

PRODULEŞTI). Pe întreaga

durată a meciului au fost prezenţi cei doi primari, domnul

MARIN GRIGORE şi

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 16 minute
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 50 minute
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 3 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 30 minute
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Viitorul industriei prelucrătoare în România, modelat de tehnologiile avansate

HotNews acum o ora
Industria prelucrătoare reprezintă un pilon al economiei românești cu o contribuție semnificativă la Produsul Intern Brut, cu o pondere importantă în exporturi, dar și în forța de muncă angajată. Cu toate acestea, în ultimii ani cel puțin, au apărut

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 3 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Mirela Călugăreanu preia șefia Curții de Conturi. Ce mesaj transmite

HotNews acum 51 minute
Mirela Călugăreanu a fost desemnată de Parlament să preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României, după ce Mihai Busuioc și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională a României. „Parlamentul României a adop

Cătălin Moroşanu, la un pas de divorţ. Sacrificiul pe care l-a făcut pentru a-şi salva familia! „Îmi e foarte greu”

Cancan acum 12 ore
Cătălin Moroșanu a vorbit fără menajamente despre ultimele sale proiecte și ne-a dezvăluit cât de aproape a fost de un divorț. Fostul boxer profesionist la categoria grea a ținut să puncteze că se simte obosit și că vrea să ia o pauză din show-urile

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

29°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°