Am în faţă un document statistic întocmit de secretariatul UNPIR (n.r - Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România). Totalul sumelor înscrise în dosarele de insolvenţă cu titlu de creanţă („masa credală") a fost de 20 mld lei în 2009, de 49,2 mld lei în 2010, de 109 mld lei în 2011 şi de 131,6 mld lei în 2012.

Totalul sumelor recuperate în dosarele de insolvenţă este de 1,9 mld lei (în jur de 400 milioane euro), pe toată perioada, adică în tot intervalul 2009-2012; în jur de 45% din aceste sume au fost distribuite creditorilor garantaţi (în principal, bănci) şi în jur de 17% din aceste sume au fost distribuite creditorilor bugetari (în principal, fisc); mă întreb cîte procente din sumele acumulate în portofoliile de „neperformanţe” ale băncilor şi cîte procente din arieratele bugetare s-au încasat în aceeaşi perioadă pe căile specifice, altele decît insolvenţa (executări silite, vînzare către firmele de debt collection); nu pot decît să bănuiesc că e vorba, în cazul băncilor, de 7-8%, căci acesta este preţul la care se vînd firmelor de debt collection creditele neperformante.

Trebuie spus că, deşi numărul total al dosarelor de insolvenţă a rămas relativ constant în aceşti ani (în jur de 35 mii de dosare), în fiecare an au „intrat" în jur de 25 de mii de dosare noi, de unde concluzia că cifra de 25 de mii este cea care reflectă şi „ieşirile", adică dosarele de insolvenţă care se închid, cu consecinţa radierii debitorilor, a marcării pierderilor şi a recuperării tva-ului aferent facturilor neîncasate de la debitorii oficial „decedaţi" prin faliment. Dacă una din principalele sarcini ale practicianului în insolvenţă este asanarea mediului economic de „agenţii" săi nevitabil, nu aş spune că facem o treabă chiar rea.

În fine, dacă în 2009, ponderea dosarelor de insolvenţă era dată de cele deschise la cererea creditorilor (55%), în anii