La atâtea investiții la care s-a angajat – unele presupunând cheltuieli majore, neprevăzute acum câteva luni – administrația județeană se bazează pe excedentul bugetar pe anul trecut. Preluarea în administrare a drumurilor Arad – Șiria și Arad – Felnac, dar și proiectele din sistemul medical determină Consiliul Județean să caute noi resurse de finanțare. Având însă un excedent bugetar consistent, administraţia poate acoperi lucrări deja executate, dar poate şi demara noi investiţii. Aşa se face că CJA foloseşte peste 14,4 milioane din ce s-a economisit în anul precedent. Mare parte din fonduri sunt alocate pentru achitarea unor cheltuieli pentru lucrări deja executate.
La finele săptămânii trecute, aleşii judeţeni au aprobat un proiect pentru modificarea unei hotărâri emise în luna martie, ce prevede folosirea banilor din surplusul bugetar pe anul trecut. Este vorba de o reîmpărţire a fondurilor din excedent, astfel încât, banii disponibili să ajungă pentru ce are în plan administrația pentru acest an. Trebuie spus că, excedentul bugetar pe anul trecut se ridică la peste 20,5 milioane de lei, din care sunt repartizați 14.460.000 de lei.
Cei mai mulți bani se duc la capitoul „proiecte cu finanțare nerambursabilă“, precum și la capitolul „rambursări de credite“. Mai exact, CJA a alocat bani pentru continuarea unor proiecte mari și achitarea unor investiții făcute deja. Drumul Vinului: Pauliş – Ghioroc – Covăsânţ – Şiria ce a primit fonduri pe FEDR beneficiază de 2,6 milioane de lei, acestui proiect repartizându-se încă două milioane de lei, pe secțiunea rambursări de credite. Tot pe această secțiune și tot două milioane de lei sunt repartizați proiectului „Sistem Integrat de Gestionare a deşeurilor” (FEDR).
Bani pentru proiecte
vechi şi noi
O sumă de 800.000 de lei a fost repartizată de administrație pentru reabilitarea drumuril