*A fost prins joi dimineață de un echipaj de jandarmerie şi un reprezentant al Gărzii de Mediu, care se aflau într-o misiune de prevenire şi combatere a braconajului piscicol pe raza Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării
G. Marius de 23 ani, cu domiciliul în localitatea Baia, cu antecedente tot pentru pescuit ilegal, a folosit pentru pescuit în lacul Baia, şase plase tip monofilament cu o lungime totală de aproximativ 150 metri.
Celui în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie” şi „producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament” .
„Peştele rezultat ca urmare a activităţii de braconaj (19 kilograme din specia caras) şi plasele de tip monofilament au fost indisponibilizate”, spune Marian Ciobotaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Tulcea.
Actele procedurale întocmite au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea pentru continuarea cercetărilor.
*A fost prins joi dimineață de un echipaj de jandarmerie şi un reprezentant al Gărzii de Mediu, care se aflau într-o misiune de prevenire şi combatere a braconajului piscicol pe raza Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării
G. Marius de 23 ani, cu domiciliul în localitatea Baia, cu antecedente tot pentru pescuit ilegal, a folosit pentru pescuit în lacul Baia, şase plase tip monofilament cu o lungime totală de aproximativ 150 metri.
Celui în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice meto