Premierul Victor Ponta a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă de duminică, de la Ruse, că inaugurarea va avea loc cel mai probabil la 15 iunie.
Ponta a adăugat în cadrul conferinţei de presă că că guvernul a adoptat o decizie prin care propune parlamentului să ratifice acordul între România şi Bulgaria pentru înfiinţarea unei companii mixte care să administreze noul pod. Potrivit Agerpres, premierul, venit în Bulgaria pentru a participa la un miting electoral al socialiştilor bulgari, a mai menţionat că la inaugurarea podului va fi prezent şi comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn.
Aceasta este prima dată când un oficial anunţă că inaugurarea va avea loc în iunie. Până acum reprezentanţii bulgari anunţau că inaugurarea va avea loc în luna mai. Podul Calafat-Vidin va avea o lungime de aproximativ doi kilometri, două benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Costurile construcţiei, care până în anul 2011 erau estimate la circa 225 de milioane de euro, vor depăşi cel mai probabil 250 milioane de euro până la finalizarea proiectului.
Premierul Victor Ponta a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă de duminică, de la Ruse, că inaugurarea va avea loc cel mai probabil la 15 iunie.
Ponta a adăugat în cadrul conferinţei de presă că că guvernul a adoptat o decizie prin care propune parlamentului să ratifice acordul între România şi Bulgaria pentru înfiinţarea unei companii mixte care să administreze noul pod. Potrivit Agerpres, premierul, venit în Bulgaria pentru a participa la un miting electoral al socialiştilor bulgari, a mai menţionat că la inaugurarea podului va fi prezent şi comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn.
Aceasta este prima dată când un oficial anunţă că inaugurarea va avea loc în iunie. Pân