Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii de frontieră din vest se pregătesc pentru afluxul de persoane care vor intra în ţară în aceste zile

Publicat in Adevarul, luni 29 aprilie 2013 ·

Poliţiştii de frontieră din vestul ţării se pregătesc pentru a face faţă valului mare de călători care vor intra în ţară în aceste zile.

Este vorba despre românii care lucrează în ale ţări şi care revin acasă pentru minivacanţa de 1 Mai şi Sărbătorile Pascale.

„Se vor lua măsuri speciale de suplimentare a numărului personalului care desfăşoară activitatea în punctele de trecere frontierei, şi, de asemenea, dacă va fi nevoie, se va mări numărul arterelor de control, atât pe sensul de intrare în ţară cât şi pe cel de ieşire. În vederea evitării aglomerărilor ce pot apărea din cauza suprasolicitării, din punct de vedere al tranzitului, principalelor puncte de trecere de la frontiera cu Ungaria, poliţiştii de frontieră le recomandă tuturor participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră comune existente la graniţă”, spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad.

La frontiera româno-ungară pot fi folosite punctele de trecere din judeţul Timiş – Cenad-Kiszombor, judeţul Arad – Nădlac-Nagylak, Turnu-Batonnya, Vărşand-Gyula, judeţul Bihor – Salonta-Mehkerek, Borş-Artand, Valea lui Mihai-Nyirabrany, Săcuieni-Letavertes şi judeţul Satu Mare – Urziceni-Vallaj, Petea-Csengersima.

Mai puteţi citi: 3.000 de poliţişti vor supraveghea punctele vamale în minivacanţa de 1 Mai şi de Paşte. Sesizări la 021/9590

Moldova: UE îşi mută frontierele pe Nistru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel David -Proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în unități școlare

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a decis lansarea unui proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în unități educaționale. Potrivit unui anunț al Ministerului Educației, scopul proiectului este optimizarea activității prof

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum 3 ore
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Sebastian Burduja: Proiectul Mintia este în grafic, cu cele mai importante elemente pentru realizarea sa deja livrate

Gandul acum 57 minute
Proiectul Mintia este în grafic, cu cele mai importante elemente pentru realizarea sa deja livrate, instalate sau în curs de instalare, a anunțat, miercuri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. „Astăzi a ajuns pe șantierul centralei de la Mintia a

Elena Lasconi, despre George Simion: Eu cred că el nu va intra în turul doi

Mediafax acum o ora
Întrebată miercuri seara, la B1Tv, cum comentează poziționarea lui Simion pe primul loc în sondaje, Elena Lasconi a spus: „Eu cred că el nu va intra în turul doi. Am mai auzit scenariul acesta și anul trecut. Până la urmă, oamenii votează oameni. Nu

Anamaria Gavrilă, luată peste picior pe TikTok de vicepreședinta Camerei Deputaților după ce a chemat Poliția la Parlament. "E ilegal să vă chem degeaba?" VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Oana Ţoiu, deputată USR, a creat un pamflet pe TikTok în urma apelului făcut miercuri, 19 martie, de Anamaria Gavrilă la 112, prin care a solicitat intervenția Poliției pentru a goni jurnaliștii din Parlamentul României. "E ilegal să vă chem degeaba

UPDATE - Doi militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice/ Care este starea celor doi răniţi

News.ro acum 4 ore
Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi, miercuri, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la

PÎCCJ Mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu, trimiși în judecată pentru instigare la violență pe rețele de socializare

Ziua Constanta acum 5 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus astăzi, trimiterea în judecată, prin cinci rechizitorii, a cinci inculpați aflați sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: incitare la violență

Ovidiu Burcă a rupt tăcerea! Culisele demiterii de la Oțelul: „Plec cu frustrare, nu-mi amintesc să fi trăit așa ceva”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ovidiu Burcă (45 de ani) a oferit prima reacție după ce . Clubul din Superliga a anunțat astăzi despărțirea de tehnician și instalarea lui Laszlo Balint (45 de ani). Burcă Clasica frază: «Vrem să facem un șoc.» Și cine poate plăti pe o perioadă scur

Sebastian Burduja: Astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante / Proiectul Mintia este în grafic

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante. El precizează că Proiectul Mintia este în

Vremea

București
acum

mie.

-0°/8°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

mie.

-0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/7°
joi

-0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/13°
Timisoara
acum

mie.

-1°/8°
joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/14°