Dorin Chirtoacă, primarul capitalei a solicitat ca, începând cu 2014, Ziua Europei şi cea de „9 mai“ să fie marcate în aceeaşi zi, dar nu cu o întârziere de câteva săptămâni. „Ziua Europei va fi marcată în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), iar cea de „9 mai“ la Complexul Memorial „Eternitate“, din strada Pan Halippa“, a declarat Chirtoacă astăzi, în cadrul şedinţei Consiliul Municipal Chişinău (CMC).
Edilul a menţionat că nu are nimic împotriva zilei victoriei asupra fascismului, însă susţine că nu este corect za cea a Europei să fie fugărită în fiecare an. „Anul trecut a fost marcată cu o lună lună mai devreme, anul acesta va fi cu două săptămâni mai târziu, de parcă ar fi aşa o sărbătoare oarecare, nimic ieşit din comun“, a amai adăugat Chirtoacă.
Gabriela Ciumac, şefa Direcţiei relaţii externe, cooperare regională şi integrare europeană, a declarat că, în acest an, în Chişinău, Ziua Europei va fi marcată pe 18 mai. Manifestaţiile dedicate acestei sărbători vor avea loc în scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet, pentru că în PMAN se va desfăşura un eveniment transmis în direct, concursul de muzică „Eurovision”.
Ciumac a solicitat edilului capitalei convocarea de urgenţă a CMC pentru a declara „9 mai“ zi de doliu, după cum au făcut-o mai multe state. „În centrul Chişinăului au apărut banere cu panglica Sfântului Gheorghe. Dacă Delegaţia UE timp de cinci ani nu-şi permite, din politeţe, să intre cumva agresiv cu Ziua Europei în PMAN, atunci minoritatea, care constituie 9 % în ţara noastră, sărbătoreşte în fiece an şi creează situaţii de conflict, folosind această simbolică sovietică. . Primăriile din Lvov şi Ivano Frankovsk au declarat „9 mai“ zi de doliu şi au interzis utilizarea simbolurilor statelor inexistente. Trebuie să ne aliniem şi să facem acelaşi lucru. Ţările Baltice au făcut prin lege acest lucru de câţiva ani”, a spus Gabriela