Concursul demarat de Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi pentru identificarea unui cover image pentru pagina oficială de pe facebook, a instituţiei a dat roade.
Competiţia, dedicată tuturor utilizatorilor de pe pagina virtuală a instituţiei, le-a oferit acestora ocazia să fie originali şi inventivi. Cei interesaţi au putut să-şi înscrie creaţiile până pe data de 25 aprilie, iar propunerile interesante n-au întârziat să apară. Imaginea câştigătoare a fost cea propusă de Bogdan Frumosu. Creaţia reprezintă un colaj de imagini cu „Sala Paşilor Pierduţi“, mascota UAIC Iaşi, o tânără absolventă şi, nu în ultimul rând, motto-ul instituţiei de învăţământ superior, „Per libertatem ad veritatem“. Pentru a se înscrie în această competiţie, utilizatorii au trebuit mai întâi să dea un like paginii de pe site-ul de socializare a UAIC din Iaşi. Imaginea a trebuit să aibă dimensiunea de 851 pixeli lăţime şi 315 pixeli înălţime. Universitatea, prin intermediul departamentului de Marketing Educaţional, Evenimente şi Imagine Academică, a publicat apoi imaginile înscrise care au respectat cerinţele concursului pe pagina sa de facebook. Juriul a apreciat imaginile reprezentative pentru comunitatea UAIC din Iaşi, respectarea drepturilor de autor, impactul imaginii asupra comunităţii de pe pagina virtuală. Autorul imaginii câştigătoare va primi un hanorac personalizat cu logo-ul UAIC din Iaşi.
Concursul demarat de Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi pentru identificarea unui cover image pentru pagina oficială de pe facebook, a instituţiei a dat roade.
Competiţia, dedicată tuturor utilizatorilor de pe pagina virtuală a instituţiei, le-a oferit acestora ocazia să fie originali şi inventivi. Cei interesaţi au putut să-şi înscrie creaţiile până pe data de 25 aprilie, iar propunerile interesante n-au întârziat să apară. Imaginea câştigătoare a fost cea propusă de Bogdan Fr