Într-o țară predominant ortodoxă în care sistemul public de educație se bazează pe științe, poate că este util ca în preajma Săptămânii Patimilor să vorbim despre relația dintre știință și ortodoxie. Există opinia că este de dorit un dialog dintre știință și ortodoxie. Există și unele demersuri instituționale în acest sens. În acest text voi argumenta că un astfel de dialog este principial imposibil și că este bine pentru foarte mulți români că nu poate exista un dialog real.

Un dialog este un schimb de idei între persoane, o convorbire, o vorbire împreună, nu separat, fiecare pe limba lui. O condiție necesară pentru un dialog este capacitatea de a te transpune în modul celuilalt de a vedea lumea, pentru a-l înțelege. Dacă dialogul are scopul unei detensionări, a depășirii unei dispute între persoanele implicate, o altă condiție necesară este capacitatea de a-ți modifica opiniile în fața unor argumente.

Omul de știință produce niște propoziții și texte mai mari numite cunoaștere științifică cu scopul final de a rezolva niște probleme ce țin de viața oamenilor aici, în lumea asta. Oamenii care au produs (s-au prin care s-au produs, după caz) propozițiile și textele care se numesc cunoaștere în ortodoxie au făcut asta pentru scopul final de a rezolva o problemă ce ține de viața oamenilor dincolo de lumea asta. În timp ce cunoașterea științifică este folositoare doar dacă are eficiență în raport cu fapte identificabile aici, cunoașterea în ortodoxie are eficiență doar în raport cu o stare de lucruri pe care o vei constata dincolo. De aceea și ceea ce pare eficient într-un mod științific de a gândi aici (să mergi la body building) poate fi ineficient din punct de vedere ortodox. Și invers: să postești 40 de zile e foarte bine ca ortodox, dar nu e bine dacă te gândești doar că ai o meserie care te consumă intens și vei fi concediat pentru că ți-a scăzut put