Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Shinzo Abe, primul premier nipon la Moscova în ultimul deceniu. Pe agendă se află Insulele Kurile

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 29 aprilie 2013 ·

Prim-ministrul japonez, Shinzo Abe, a sosit aseară la Moscova, prima vizită a unui şef de guvern al acestei ţări în Rusia de peste zece ani, pentru a discuta în special despre conflictul teritorial privind Insulele Kurile, revendicate parţial de Japonia. Sursa: Reuters

Shinzo Abe urmează să aibă astăzi o întâlnire cu la Kremlin cu preşedintele rus, Vladimir Putin.

“În timpul acestei vizite, eu vreau să stabilesc o relaţie personală de încredere, vreau să ajungem la un acord cu privire la reluarea negocierilor privind semnarea unui tratat de pace", a declarat Abe agenţiei ITAR-TASS înainte de a pleca spre Moscova, referindu-se la disputa privind Insulele Kurile.

Moscova şi Tokyo dispută patru insule din arhipelagul Kurilelor de Sud, numite în Japonia Teritoriile de Nord şi anexate de sovietici la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Acest diferend împiedică de atunci semnarea unui tratat de pace între cele două ţări, explică AFP.

În februarie, armata niponă a ridicat avioane de luptă de la sol după ce mai multe aparate de zbor ruseşti ar fi intrat pentru scurt timp în spaţiul său aerian din preajma insulelor chiar în momentul în care premierul Abe ţinea un discurs în Parlament pe tema Kurilelor.

Abe a declarat că speră ca vizita sa planificată să dureze până marţi să dea un nou impuls dezvoltării relaţiilor ruso-japoneze pe termen lung.

Perspectivele de dezvoltare a schimburilor comerciale, investiţiilor şi în domeniul energiei vor reprezenta una dintre principalele teme ale discuţiilor cu preşedintele Putin, a mai spus oficialul nipon.

În timpul acestei întâlniri, vor fi abordate toate aspectele relaţiilor dintre cele două ţări şi perspectivele de dezvoltare a acestora, a indicat şi Kremlinul într-un comunicat.

În 2010, Dmitri Medvedev, preşedintele de atunci al Rusiei, a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 11 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum o ora
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 4 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 8 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°