-AA+A

În preajma sărbătorilor pascale toata lumea vrea să demonstreze - dacă are treabă cu comunicarea publică - că se umple de spiritualitate înaltă. Spiritualitate (sintagama de mai înainte o apreciez, deoarece spiritualitatea la români este de mai multe feluri: înaltă spiritualitate, spiritualitate fără de egal şi mal-praxis).

Aşa, de pildă, la Postul Radio Bucureşti I a fost transmis un reportaj în cadrul unei emisuni de sâmbătă, care emisiune vroia să demonstreze câtă grijă are Radioul public faţă de spiritualitatea şi cultura populară românească. Nu este prima oară când realizatorii o dau în bară din nepricepere ori ignoranţă. De pildă, au difuzat (pentru a câta oară), demonstrativ, „cântecul popular” cu textul: „Ană,/Zorile mă cheamă/Lasă-mă să merg acasă/La copii şi la nevastă!...”. Chestia asta, o făcătură populară, o interpretează Ioan Bocşa, considerat mare cântăreţ. Ei bine, tre’ să spun că Bocşa nu este deloc un mare păstrător al cântecului şi tradiţiilor populare româneşti, deoarece piesa lui este o invocare a adulterului familial şi-al curvuşteagului de care era capabil bărbatul transilvan în anumite perioade ale sale. Un astfel de text nu există în culegerile de folclor din vechime până astăzi. Textul este o făcătură, iar Bocşa are impresia că e „mare” pe tărâmul muzicii populare româneşti. Nu este!

Mai pe urmă, în aceeaşi emisiune, cică în invocarea şi pregătirea pentru Duminica Floriilor, un reporter e prezent într-un sat din judeţul Zalău, unde, la o familie, bărbat-femeie, mărturisiţi la vreo şaizecişiceva de ani, îi lasă pe oameni să se manifeste. Femeia vorbeşte despre „obiceiuri populare”, dar din relatare nu rezultă nimic autentic, şi o pune reporterul să cânte. Femeia interpretează piese de inspiraţie folclorică, dar cu texte făcute de ea, „că aşa i-a venit inspiraţia”.

Trebuie să spun că în cântecele şi dansurile popul