Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fenechiu: „Parteneriatele public-private sunt proceduri periculoase, dar absolut necesare pentru dezvoltarea infrastructurii“

Publicat in Adevarul, luni 29 aprilie 2013 ·

Proiectele prin parteneriat public-privat (PPP) sunt periculoase, dar necesare pentru dezvoltarea infrastructurii, a declarat astăzi Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor. El a mai spus că vrea să găsească şi alte moduri de finanţare a autostrăzilor prin acest tip de investiţii în afara taxării accesului.

"Parteneriatele public-private sunt proceduri periculoase, dar absolut necesare pentru dezvoltarea infrastructurii într-o ţară care nu poate să-şi dezvolte infrastructura rutieră şi feroviară doar prin fonduri europene. Nu ne ajung aceşti bani", a declarat Fenechiu, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că, în cadrul întâlnirii de săptămâna trecută cu comisarul europeană pentru politică regională Johannes Hahn, a abordat inclusiv subiectul PPP, discuţiile vizând posibilitatea întoarcerii banilor prin taxe de autostradă sau perioada optimă în care trebuie derulat un contract de acest tip.

"Discuţiile au fost cu privire la perioada optimă, care, după părerea mea şi după părerea dumnealui, este în jur de 10-15 ani, şi despre găsirea soluţiilor de rezolvare a riscurilor în alt mod decât punând taxe de autostradă", a afirmat Fenechiu.

El a afirmat că în Europa sunt trei modele în ceea ce priveşte autostrăzile, respectiv cel nordic, unde acestea sunt gratuite, central-european, unde se plăteşte o taxă fixă pe un număr de zile, respectiv vinieta, şi cel mediteranean, unde plăteşti autostrada "aproape mai mult decât carburantul".

"Sub nicio formă nu cred că pentru România este binevenit acest model sudic. Am reţineri şi dacă e binevenit modelul cu vinietă, dar oricum noi trebuie să discutăm despre o vinietă fixă şi posibilitatea circulării gratuite pe autostrăzi. Pentru aceasta trebuie să fim inventivi şi să găsim alte moduri de finanţare. Sper din toată inima să vă facem o surpriză în următoarea perioa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 3 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 2 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Roland-Garros: Nici Cristina Dinu nu a reuşit să obţină o victorie în turul trei al calificărilor

News.ro acum o ora
Cristina Dinu, locul 229 WTA, a pierdut, vineri, în faţa sportivei braziliene Laura Pigossi (119 WTA), în ultimul tur al calificărilor de la Roland-Garros. Pigossi s-a impus cu scorul de 6-2, 6-2, într-o oră şi patru minute. Tot vineri, Gabriela Rus

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum o ora
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 5 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Kremlinul anunţă că pregăteşte o vizită a lui Putin în Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Kremlinul anunţă vineri că pregăteşte o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, o ţară acuzată de Occident de faptul că furnizează Moscovei muniţie în ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP. ”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a

Marcel CIOLACU îi dă replica Mariei Zaharova: Nu o sa mint de dragul Rusiei / „Limba moldovenească a fost o INVENȚIE a Rusiei”

Gandul acum o ora
„Nu o să mint de dragul Rusiei!” Este reacția premierului Marcel Ciolacu, după ce a fost întrebat de jurnaliști cu privire la afirmațiile ministerului rus de Externe, care transmite că declarațiile sale cu privire la cetățenii din Moldova ar fi prov

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°