Puţini mai sunt cei care păstrează tradiţia olăritului în comuna Oboga, judeţul Olt. Familia Ciungulescu lucrează din tată în fiu obiecte din lut, pe care le însufleţeşte şi cu care participă la toate târgurile din ţară.
Doar trei familii încearcă să salveze meşteşugul olăritului în toată comuna. Meşterii din Oboga sunt cunoscuţi în toată ţara. Au obţinut nenumărate premii naţionale şi internaţionale, iar lucrările lor sunt admirate în întreaga lume. În prezent, doar trei familii reuşesc să ducă tradiţia mai departe. Marin Ciungulescu are 55 de ani. L-am găsit în ogradă, alături de soţia sa, Tudoriţa, şi de câteva rude care le dau o mână de ajutor la confecţionarea vaselor de lut. Cu mâinile crăpate de la munca în lut, dar cu modestie şi dorinţă de muncă, meşterul te cucereşte de la prima discuţie. Îţi deschide cu drag porţile curţii, te invită în casa sa, îţi istoriseşte trăiri şi sentimente, cu o sinceritate copleşitoare. Pe unul din pereţii camerei în care lucrează păstrează, într-o ramă îngălbenită de trecerea anilor, una dintre diplomele obţinute de tatăl său pentru activitatea depusă şi o fotografie a acestuia. „În Oboga, nu era casă în care să nu existe cel puţin un olar. Astăzi, mai sunt doar trei familii, restul au plecat ba în Italia, ba în Spania, pe unde le-a fost mai bine... Sunt electrician de profesie, am lucrat în fabrică ani buni, aproape 18, iar când n-a mai mers am revenit la meseria tatălui şi bunicilor mei. Tatăl meu, Grigore Ciungulescu, a fost celebru în toată ţara în arta olăritului de Oboga. La vârsta la care alţi copii ştiu doar să se joace, eu lucram deja la roată alături de părinţi. Când am terminat opt clase, am vrut să urmez o şcoală de olărit, dar părinţii nu m-au lăsat, au zis să merg la liceu, să-mi fac un rost. Însă când simţi o altă chemare, trebuie să îţi urmezi inima“, a povestit meşterul popular.
„Apa nu o
