Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Noi ne ocupăm de guvernare, Băsescu rescrie istoria. Guvernul Boc rămâne cel mai incompetent

Publicat in Mediafax, luni 29 aprilie 2013 ·

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, în începutul şedinţei BPN, că preşedintele Traian Băsescu se ocupă de "rescris istoria", însă Guvernul Boc rămâne "cel mai incompetent şi corupt", precizând că eforturile USL trebuie concentrate asupra guvernării.

"Eu zic să ne ocupăm de guvernare, rescrierea istoriei este treaba domnului Băsescu. Cred în continuare că Guvernul Boc a fost cel mai incompetent şi mai corupt guvern pe care l-a avut România şi că noi ne chinuim de un an doar să reparăm ce au stricat ei şi să-i dăm la Parchet pe hoţii lor. Asta ca să fie foarte clar apropos de cine pe cine laudă, asta e, am venit după nişte incompetenţi şi după nişte hoţi la guvernare. Nu e prima dată, e adevărat, dar cred că avem şanse să reconstruim România", a declarat Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, referindu-se la situaţia economică a României, că "nava e la cheu, în port sigur", el mulţumind pentru că s-a ajuns aici guvernelor Boc, Ungureanu şi Ponta.

"Am trăit cu toate cele trei guverne şi încerc să dau fiecăruia ce-i al lui. Guvernul Boc a pus interesul naţional deasupra interesului de partid şi practic şi-a sacrificat voturile pentru a restabili echilibrul macroeconomic al ţării, pentru a da şanse la reluarea dezvoltării, pentru a reda românilor demnitatea. O ţară care împrumută bani de la Fond ca să-şi plătească salariile cu pensiile nu e o ţară cu cea mai bună reputaţie", a afirmat Băsescu.

Şeful statului a adăugat că mulţumeşte şi Guvernului Ungureanu pentru că "nu a afectat parcursul de recuperare şi de recuperare a dezechilibrelor, spunând că acelaşi lucru este valabil şi pentru Guvernul Ponta.

"Mi-a fost teamă - şi vă pot spune că asta a fost perioada care mi-a dat încrederea că se poate coabita cu Guvernul Ponta - că acest guvern ar fi putut lua măsuri populiste, excesive, care să strice di

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Elena Lasconi câştigă alegerile în judeţul Cluj, cu peste 30% dintre voturi / Este urmată de Călin Georgescu şi George Simion

News.ro acum 16 minute
Candidatul USR Elena Lasconi a căştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale în judeţul Cluj, cu peste 30% dintre voruri, fiind urmată la mare distanţă de Călin Georgescu şi George Simion. După centralizarea tuturor proceselor verbale de la secţii

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 6 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 5 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 5 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 3 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 5 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 7 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 12 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 4 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°