Compartimentul de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea nu a mai primit niciun leu, anul acesta, de la Ministerul Sănătăţii. În aceste condiţii, activităţile cuprinse în Subprogramul de promovare a unui stil de viaţă sănătos şi cele din calendarul evenimentelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii nu vor mai fi organizate.
Directorul DSP, Cătălin Graur, spune că nu vor mai putea fi distribuite pliante informative, postere sau alte obiecte inscripţionate. „Lipsa bugetului afectează activităţile organizate la nivelul OMS privind bolile cronice, alimentaţia şi stilul de viaţă sănătos, importanţa vaccinărilor, afectând colectivităţile de copii, în sensul că nu vor mai putea fi distribuite diferite materiale. Cei din cadrul Compartimentului de Promovare vor putea doar să ţină discursuri despre diferite subiecte de interes”, spune Cătălin Graur.
Specialiştii din DSP sunt de părere că sfaturile acordate gratuit cu privire la respectarea regulilor de igienă sau evitarea obiceiurilor nocive ar avea un impact mult mai mare dacă ar fi însoţite de pliante. Anul trecut, Ministerul Sănătăţii a alocat Compartimentului de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii 30 de mii de lei. Cu această sumă au fost derulate 15 campanii în şcoli şi licee, fiind distribuite mii de materiale informative unui număr de peste 7 mii de elevi.
Compartimentul de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea nu a mai primit niciun leu, anul acesta, de la Ministerul Sănătăţii. În aceste condiţii, activităţile cuprinse în Subprogramul de promovare a unui stil de viaţă sănătos şi cele din calendarul evenimentelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii nu vor mai fi organizate.
Directorul DSP, Cătălin Graur, spune că nu vor mai putea fi distribuite pliante informative,