Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce trebuim să ne spălăm noi, oamenii, de mână???

Publicat in Catavencii, luni 29 aprilie 2013 ·

Dragă jurnalule, am avut o sclipire în creier și mia-m dat seama brucs de ceva pe care îl iubesc, din cauză că este ceva foarte deosebit: știu cum o săm-i cresc copilul, ca să crească repede-repede, săl dau la facultate și să nu mai îmi pierd tinpul cu el: îi dau să mănâncă multă drojdie!!!!! Imediat după ce îl nasc îi pun drojdie în biberon și mă culc. A doua zi când o să mă trezesc o să fie mare și unflat.

Astăzi la sală ma apucat o întrebare grea care nu mai ma lăsat nici până acum: de ce antrenoarea ne numără decât până la 10 atunci când facem exerciții? Îmtotdeauna când ajunge la 10 o ia pur și sinplu de lanceput. De ce?????? Am inpresia că cred că este puțin cam nedeșteaptă și nu știe să numere mai departe, săraca!!! Aș putea să îmi fac tinp să o-nvăț eu să numere până la numărul 100, din cauză că mai departe nu știu nici eu, dar sincer nici nu cred că ai nevoie-n viață să numeri mai multde 100.

Ma-m plictisit să mă spăl în fiecare zi pe tot corpul, din cauză că este mereu la fel. Știu întodeauna ce urmează după picioare (păsărica), ce urmează după păsărică (burtica) și așa mai departe, nu mai am nici o surpriză, cum aveam la început, înainte să mă obijnuiesc și să îmi învăț corpul pe dinafară. Și mă apucă somnul de plictiseală, adorm în băiță și înghit apă și horcăi. De ce trebuim să ne spălăm noi, oamenii, de mână??? De ce nu exist și mașini de spălat oameni???? Miar place să mă bag la mașina de spălat, să mă spele ea și să nu mai am eu nici o grijă.

Aș vrea săț-i spun un secret, jurnalule, dar nu știu niciunul. O săl rog pe Syda sămi dea și mie unul de la el, din cauză că am inpresia că are mai multe secrete. Unul care nui mai place lui sau de care sa săturat… De ce se culc oamenii culcați și nu se culc în picioare? Mie miar conveni deoarece când stau în picioare sunt mai înaltă. Noapte bună, jurnalule, te țuc. Sau te cuț, că nu mai ș

Articolul in Catavencii >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică București se închide temporar ca urmare a furtunii de joi

Ziua Constanta acum 33 minute
Primăria Municipiului București informează că, în urma fenomenelor meteorologice extreme produse în data de 17 iulie 2025, Grădina Zoologică București se închide în perioada 18-20 iulie 2025. Instituția anunță că Grădina Zoologică a suferit mai mult

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 38 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 2 ore
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

S-a lansat la Botoșani Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vineri, 18 iulie, s-a lansat Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, care se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 4 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°