Sâmbăta, la ora 19.18, după cum aflăm dintr-un comunicat al IPJ Suceava, Gheorghe F., de 57 de ani, din oraşul Cajvana, fără permis de conducere, în timp ce conducea o autoutilitară pe DC 43, în interiorul oraşului, nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu motoscuterul condus regulamentar de Filip T., de 21 de ani, localnic. Acesta nu poseda permis de conducere pentru niciun fel de categorie auto.
În urma impactului, Filip T. a decedat, iar Ş.G., de 14 ani, din localitate, pasager pe motoscuter, a fost rănit grav, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat; după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Nici conducătorul mopedului, şi nici pasagerul nu foloseau casca de protecţie, aflăm din surse judiciare.
Faţă de Gheorghe F. a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi cu propunere de arestare preventivă.