Despre degradarea continuă a sistemului medical românesc se spune, se scrie şi se ştie de mult timp. În ultimile luni, însă, această situaţie a devenit dramatică. O dovedesc realităţile, unele cutremurătoare. (De exemplu, în spitalele din Timişoara nu există atât de banalul şi de importantul, totodată, vaccin antitetanos. O înţepătură într-un metal ruginit devine fatală. O banală intervenţie fără acest vaccin e de neconceput. Or, dacă în capitala Banatului nu se găseşte antitetanos, e uşor de imaginat că nici în alte localităţi nu-i.) S-ar putea crede că doar din afară se vede totul negru şi că înăuntru, în „sistem”, nu e chiar aşa. Ba da, e negru! Moartea e mai prezentă acum prin spitale ca niciodată. Şi o confirmă chiar un medic (profesor universitar şi şef de clinică, totodată), care ne-a trimis scrisoarea pe care o vom reproduce în continuare şi pe care şi-a intitulat-o „Vânătoare de medici – vânătoare de bolnavi”. Omul ne-a rugat să-i păstrăm anonimatul, deşi nu e deloc un anonim. Dacă o să citiţi cutremurătoarele sale rânduri, o să vedeţi că dorinţa sa e justificată. Şi, mai mult, scrisoarea confirmă şi întăreşte ceea ce se ştie: sistemul românesc de sănătate e în comă.

Sunt medic de binişor peste 30 de ani. Adică din vremea “regimului trecut”. Cu tot ce a însemnat asta, trecând prin toate etapele posibile ale vieţii de medic : stagiar, medic de ţară, rezident în specialitate, medic specialist, medic primar, asistent până la profesor universitar, medic şef de clinică universitară. Am muncit cum am ştiut mai bine, în majoritate în sisteme şi servicii de urgenţă şi terapii intensive, nopţi nenumărate de gardă, zile lungi de teamă şi apăsare, în proximitatea suferinţei şi a morţii, mai clară decât lumina zilei. Am fost crescut de dascăli buni, am crescut, la rândul meu, promoţii de studenţi şi de specialişti, destul de multe ca să-mi depăşească azi