Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înscrierea în clasa pregătitoare, cu predare în limba germană, a pus cele mai mari probleme la Sibiu

Publicat in Rondul de Sibiu, luni 29 aprilie 2013 ·

363 de cereri de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare cu predare în limba germană au fost depuse în Municipiul Sibiu pentru cele 250 de locuri disponibile, iar distribuirea acestora s-a făcut în urma unei probe de evaluare de competenţe lingvistice, desfăşurată în perioada 24-25 aprilie.

Din cei 113 copii care nu au obţinut un loc în clasele cu predare în limba germană, 11 cereri au rămas nesoluţionate, urmând să fie repartizaţi în cea de-a doua etapă de înscrieri în clase cu predare în limba română.

Inspectorul şcolar general, Ştefan Firu (foto), a declarat că decizia părinţilor de a-şi înscrie copii în clase cu predare în limbi străine este una pripită şi numărul mare de cereri de la Sibiu în acest sens a dat peste cap procesul de înscriere.

”Secţia germană ne-a dat peste cap pur şi simplu. N-aven săli de clasă, n-avem specialişti în domeniu. Şi nu este vorba numai că n-avem săli de clasă. Că poate mai formezi o clasă, poate mai găseşti un învăţător, o sală de clasă. şi nici părinţii nu se gândesc. Ce faci în a cincea cu ei. Acolo nu-ţi mai trebuie un învăţător, îţi trebuie un profesor de fizică, care predă în limba germană, unul de chimie, unul de matematică, absolut totul. De unde scoţi profesorii ăştia?”, a declarat inspectorul general Ştefan Firu.

Lipsa cadrelor didactice care să predea în limba germană este o problemă pentru Sibiu, unde cererea pentru această limbă este foarte mare. Ştefan Firu a făcut un apel la părinţi să înţeleagă că învăţarea unei limbi străine nu este neapărat condiţionată de vârsta la care copii încep studiul acesteia.

”E o aventură să-i avem (dascălii n.r.), nici nu ştiu cum reuşim să-i ţinem. Sunt două educatoare care ne pleacă în alte zone geografice europene. E firesc, dar pentru noi este o mare, mare problemă. Poate şi părinţii ar trebui să înţeleagă că dacă îşi

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum o ora
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Suedia începe vânătoarea de lupi, animal aflat pe cale de dispariţie. Activiștii critică măsură

HotNews acum 18 minute
Vânătoarea de lupi din Suedia începe joi, autorităţile urmărind să reducă la jumătate populaţia prădătorului pe cale de dispariţie, potrivit The Guardian, scrie News.ro. Guvernul suedez a dat undă verde pentru uciderea a cinci familii întregi de lup

Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de şase luni

Mediafax acum 43 minute
Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei poloneze va avea loc la 3 ianuarie 2025. Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene într-un moment de incertitudine şi îngrijorare. Ministrul de externe al Poloniei a precizat că activita

De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în această eră sau în următoarea”

Adevarul acum o ora
Elon Musk și-a schimbat marți, 31 decembrie, numele de profil pe platforma de socializare X în „Kekius Maximus”. Acest lucru a stârnit un val de întrebări din partea urmăritorilor săi.

Milano interzice fumatul în aer liber. Amenzi de până la 240 de euro pentru fumători

Mediafax acum 3 ore
Fumătorii mai pot aprinde o ţigară doar în locurile izolate, unde pot păstra o distanţă de minim 10 metri faţă de alte persoane. Interdicţia nu se aplică ţigărilor electronice. Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de îmbunătăţire a calităţii ae

Peste 100 de persoane, salvate de pe munte în ultima zi a anului. 34 au ajuns la spital

Ziare.com acum o ora
Ultima zi a anului 2024 a fost o zi de "foc" pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină de urgenţă la peste 100 de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 101 apeluri prin care

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum 2 ore
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum o ora
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/2°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

mie.

0°/3°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°