Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cuvinte pentru Săptămâna Mare

Publicat in Adevarul, luni 29 aprilie 2013 ·

E inevitabil, în ajunul sărbătorilor pascale, să ne punem, iarăşi şi iarăşi, problema Învierii, respectiv a unei promise victorii împotriva morţii.

Dar pînă să ajungem la marea interogaţie privind „nemurirea sufletului”, n-ar strica să reflectăm şi la „învierile” la îndemînă, cele pe care le putem obţine în viaţa de dinaintea morţii, pornind de la constatarea că fragmente întregi din existenţa zilnică şi din alcătuirea noastră sufletească sunt „moarte”, neînsufleţite, sclerozate. Fiecare ar trebui să se întrebe ce este deja mort în comportamentul, limbajul şi gîndirea lui. „Mort” adică mineralizat, încremenit, inexpresiv. Stereotipiile verbale, ideile gata făcute, aderenţa oarbă la duhul impersonal al vremii, adoptarea retoricilor la modă, a idolatriilor gregare, livrate, clipă de clipă, de „modelele” bălţate ale lumescului, toate sunt semne ale unei necroze care, odată recunoscută, poate fi tratată.

Biserica ar trebui să fie în mod special atentă la asemenea patologii letale, să fie preocupată de corijarea lor, dar, mai ales, să se ferească ea însăşi de ameninţarea entropiei spirituale, de formulistica previzibilă a predicii moralizatoare, de înlocuirea gîndirii vii prin citat mecanic. Lectura unui text religios nu trebuie să fie, fireşte, o experienţă „estetică”, o vînătoare de „originalităţi” seducătoare. Dar nici mestecarea obosită a unei materii cu gust de iască, a unei frazeologii care nu trezeşte şi nu ajută pe nimeni. Or, o spun cu tristeţe, gîndul viu şi cuvîntul viu nu se întîlnesc suficient de des în producţia teologică de uz curent. Cu atît mai mult mă bucur cînd dau peste excepţii, cînd simt că, din parcurgerea unui text, mă aleg cu ceva consistent, sau, măcar, cu un prilej de reflecţie proprie. E ceea ce mi s-a întîmplat răsfoind, zilele trecute, o culegere de „uimiri” şi „rostiri” ale Monahiei Siluana Vlad. Trec cititorului cîteva mostre, î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 39 minute
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 48 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 19 minute
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°