Se împlinesc, anul acesta, o sută de ani de la apariţia pachetelor de ţigări. Exact, acelea care se vând la magazin. În 1913, un anume R.J. Reynolds a scos pe piaţă primul pachet de hârtie cu douăzeci de ţigarete. Marca - există şi acum - era "Camel". Inovaţia era considerabilă. Până în acel moment, oamenii fie îşi rulau ei înşişi ţigările, fie le cumpărau în cutii, de regulă făcute din tablă.

Nu am fumat niciodată. Nici măcar nu am încercat. Evit fumul de ţigări pe cât este omeneşte posibil. Însă centenarul pachetului de ţigări este prea important pentru a fi trecut cu vederea. Ne place sau nu, pachetul de ţigări a devenit o parte a culturii moderne (folosesc termenul "cultură", evident, în sens antropologic).

Prima mea intuiţie că există o piaţă liberă (desigur, îmi lipsea termenul pe atunci) a fost pe vremea copilăriei mele, acum circa patru decenii. Adică în plin socialism. Eram trimis, ca toţi copiii, să cumpăr ţigări pentru unul sau pentru altul dintre adulţii din jurul meu. Stăteam pe atunci în zona Fabricii de Glucoză. Mă duceam la un cămin, mic şi vechi, în incinta fabricii. Urcam la etajul 1, pe o scară exterioară. Acolo era un bătrân care vindea ţigări. Stătea în camera aceea mică, austeră, cu un bec atârnat de tavan. Deschidea sertarul unde avea, aliniate riguros, tot felul de pachete. Cred că avea toate mărcile care se găseau în comerţ, şi probabil ceva pe deasupra. Ţigări româneşti, bulgăreşti, albaneze etc. Copil fiind, eram fascinat de ambalajele acelea colorate.

Nu mai ştiu numele bătrânului şi nu ştiu nici ce s-a mai întâmplat cu el. Însă privind în urmă, am realizat că omul acela făcea un fel de comerţ. Nu îmi amintesc să fi vândut pachetele "la supra-preţ", cum se spunea pe atunci. Bănuiesc că avea o mică înţelegere cu un vânzător de la un chioşc. Dar, ce ştiu sigur este că bătrânul muncea. Nu stătea cu mâna întinsă la Stat. @N_