Braconierul prins la furat de peşte era chiar paznicul care era plătit de familia Sechelariu să aibă grijă de lacul din faţa Academiei de tenis EMD.
Când a simţit că poliţiştii sunt pe urmele lui, bărbatul de 42 de ani a luat-o la fugă, însă a fost prins în scurt timp.
Nu era singur, ci împreună cu un prieten de-al său şi cei doi au reuşit să scoată din apă aproximativ 200 de kilograme de peşte, a cărui valoare depăşeşte, conform reprezentanţilor Poliţiei, 15.000 de lei.
„Din primele verificări s-a stabilit că în perimetrul respectiv s-a pătruns pe o poartă ce a fost găsită în poziţia deschisă fără a prezenta urme de forţare. În interiorul proprietăţii, poliţiştii au identificat patru saci cu peşte, un rucsac, un crâsnic demontabil, o pătură şi un prosop”, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Poliţiei Bacău.
Întreaga cantitate de peşte a fost recuperată şi restituită familiei Sechelariu.
"S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat”, a mai adăugat Narcisa Butnaru.
Mai puteţi citi:Competiţie de ciclism cu ocazia Zilei Mondiale a TineretuluiUn alt membru al grupării implicate în uciderea omului de afaceri Valeriu Damian a fost arestatPercheziţii la braconierii din comuna Sascut