Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vrei să afli unde se câştigă 280 de euro pe zi?

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 29 aprilie 2013 ·

Ministerul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a publicat, vineri, pe site, un anunţ privind angajarea de experţi care să evalueze proiectele depuse în special în domeniul competitivităţii, dar şi să verifice cererile de rambursare, plata urmând să fie de 280 de euro pe zi. Este o idee pe care am lansat-o cu ceva timp în urmă, şi anume de a căuta soluţii la volumul mare de proiecte depuse şi neverificate încă, în special la partea de competitivitate. Desigur, şi la verificarea cererilor de rambursare pentru ca să fie plătiţi beneficiarii finali. Astfel, am lansat astăzi pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene o procedură prin care dorim să angajăm companii de recrutare de personal pentru a aduce experţi pe aceste domenii. Toţi aceşti experţi vor fi puşi la dispoziţia ministerului, a autorităţilor de management”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, prezent la seminarul “Instrumente structurale, o şansă de modernizare pentru România”.

El a menţionat că plata va fi de 280 de euro pe zi, cu condiţia ca evaluarea unui proiect să se facă într-un termen rezonabil, de exemplu trei zile.

Acesta a mai precizat că experţii vor fi plătiţi din bani europeni, prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, fondul fiind de aproximativ 7 milioane de euro pentru o durată de doi ani.

“Termenul este 10 mai, se depun ofertele celor interesaţi şi toate acele companii care au codul CAEN legat de partea asta de recrutare pot depune ofertele. Am indicat şi un profil de experţi pentru ceea ce au de adus aceste firme ca şi CV-uri. Se vor evalua CV-urile şi din ce vom primi ne vom orienta în special către aceste domenii prioritare: evaluare, selecţie, ca să terminăm cu tot ce este încă neverificat, neevaluat şi verificarea cererilor de rambursare, pentru a putea plăti toate facturile încă restante”, a mai explicat ministrul.

economica.ne

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum a primit Casa Albă vestea că nu Trump a câștigat premiul Nobel pentru Pace: „Nu va mai fi niciodată un om ca el”

HotNews acum 6 ore
Comitetul norvegian care a decis să nu-i acorde lui Donald Trump premiul Nobel pentru Pace pe care îl dorea foarte mult „a pus politica înaintea păcii”, a afirmat directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung. „Președintele Trump va continua

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 4 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Explozie la o fabrică de explozibili din Tennessee, SUA, soldată cu mai mulţi morţi şi alte persoane dispărute

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe persoane au murit, iar alte câteva sunt date dispărute în urma unei explozii produse în Tennessee la o fabrică de explozibili militari, au relatat vineri CNN şi alte agenţii de presă, citân

Instanța a respins cererea lui Horațiu Potra de anulare a mandatului de arestare

Mediafax acum 2 ore
Curtea de Apel București a respins, vineri, cererea depusă de Horațiu Potra prin intermediul avocaților de anulare măsurii arestării preventive. Șeful mercenarilor, apropiat de fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne astf

Preţul barilului american de petrol scade sub un prag de 60 de dolari, după acordul în războiul din Fâşia Gaza

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cursul barilului de petrol american a scăzut sub pragul de 60 de dolari vineri, la cel mai scăzut nivel din aprilie, pe o piaţă afectată de o supraabundenţă a ofertei faţă de cerere, în urma acordulu

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 8 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

CSM îl acuză pe Ilie Bolojan de minciună și îi cere să nu facă presiuni asupra CCR: „Justiția nu poate fi o temă constantă de campanie electorală”

HotNews acum 3 ore
Consiliul Suprem al Magistraturii transmite vineri că proiectul de lege cu reforma pensiilor magistraților pentru care guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament nu are nicio legătură cu obligațiile României din PNRR precum a afirmat joi Ilie Bol

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța! Recomandările Primăriei

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă mâine, în intervalul orar 09:00-18:00. În intervalul menționat, în Dobrogea, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50...60 km/h și izolat 70 km/h. Local și temporar, intensificări ale vân

FOTO Captură record! Aproape 5 milioane de bancnote contrafăcute descoperite în portul Constanța Sud,

Ziua Constanta acum 5 ore
În urma cooperării instituționale D.C.C.O. – Oficiul Național Central pentru combaterea falsurilor de moneda cu Biroul Vamala de Frontieră Otopeni și Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, la data de 10 octombrie 2025, în portul Constanța Sud, au

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

8°/14°
dum.

9°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/16°
lun.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/18°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°