Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pompierii recomandă măsuri de siguranţă în biserică şi la grătar; peste 5000 angajaţi ISU mobilizaţi

Publicat in Romania Libera, marți 30 aprilie 2013 ·

Peste 5.000 de angajaţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) vor acţiona, în perioada sărbătorilor pascale, pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, oamenii fiind sfătuiţi să ia de asemenea unele măsuri de prevenire când merg la biserică sau la grătar, informează Mediafax.

În perioada premergătoare şi pe parcursul sărbătorilor pascale, efective ale inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă şi al municipiului Bucureşti sunt angrenate într-o serie de activităţi menite să asigure nivelul de protecţie şi siguranţă a cetăţenilor şi evitarea producerii unor evenimente ce ar putea umbri aceste sărbători.

Astfel, peste 5.000 de angajaţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă vor executa, zilnic, activităţi de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor pe durata desfăşurării manifestărilor religioase cu public numeros şi pentru asigurarea unui răspuns prompt în situaţia producerii unor evenimente nedorite.

De asemenea, inspectori de specialitate din cadrul inspecţiilor de prevenire desfăşoară activităţi de îndrumare şi control, în ceea ce priveşte prevenirea şi stingerea incendiilor, la lăcaşuri de cult, unităţi turistice şi de agrement, unităţi comerciale şi spaţii cu aflux mare de persoane.

Scopul acestor acţiuni este de a preveni şi înlătura stările de pericol, cauzele potenţiale de incendiu şi neregulile constatate în respectarea normelor şi normativelor în vigoare pe linie de securitate la incendiu. Controalele urmăresc, în mod special, înlăturarea cauzelor potenţial generatoare de incendiu (instalaţii electrice cu improvizaţii, instalaţii de încălzire defecte), dotarea cu mijloace de primă intervenţie şi instruirea personalului pentru intervenţie în caz de producere a unui incendiu.

Pe lângă depistarea şi înlăturarea neregulilor specifice, specialiştii IGSU vo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 4 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 5 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum o ora
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 9 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 10 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°