In epoca abordarilor multiculturale si interculturale, intrebarea privind impactul propriei culturi devine una practica: cat de cunoscuta si cat de influenta este cultura pe care o impartasesti? Pun intrebarea, la randul meu, din perspectiva unei institutii care are, prin lege, misiunea de a face cunoscuta cultura romana in strainatate si de a-i asigura prestigiu. Asadar, ce actiuni asigura impactul propriei culturi in afara tarii?
Nu apelez aici la masuratori de impact, pe care antropologia culturala de astazi ni le ofera, ci raman deliberat la consideratii mai mult calitative. Ma opresc la trei intrebari: ce rol joaca banii? care este importanta traducerilor? cui ne adresam?
Propozitia “de la economie porneste totul”, luata adesea ca un adevar de nezdruncinat, a fost relativizata, intre timp. Nu diminuam cu nimic importanta economiei pentru consacrarea culturala luand in seama cateva fapte: a) cultura insasi mijloceste economia performanta; b) promovarea propriei culturi presupune management, dar nu se reduce la acesta, ci are nevoie de orientare sigura in cultura; c) motivatia reprezentantilor culturii nu se lasa epuizata de bani, daca acestia sunt veritabili.
Ca stare de fapt, se poate observa, un sir de confuzii si in Institutul Cultural Roman din perioada 2004-2012: s-a crezut, intr-o mentalitate discutabila, ca daca se platesc actiuni (deplasari la mare distanta, cazari costisitoare, onorarii mari) atunci se obtin rezultate. Or, rezultatele generale ale acestei abordari au fost mici: in definitiv, cultura romana nu a devenit mai bine cunoscuta, in pofida unor succese punctuale. Nu mai mentionez irosirea de resurse financiare pe actiuni minore sau pur si simplu mituirea. De pilda, unii directori de institute din strainatate au fost preocupati mai mult de stoarcerea de bani de la centrala pentru actiuni anodine, decat de impactul
