Habar nu avea petrecăreţul Dionysos că omenirea nu va bea, în lunga-i existenţă, doar voluptoasa-i licoare ce rivaliza cu mixtura, sugar free din ambrozie şi nectar a colegilor săi din Olimp! Dar muritorii, deşi i-au făcut statui grămadă divinului fecior al lui Zeus, au găsit, parşivi şi neloiali, alternative la zeama lui de struguri şi soare şi au inventat berea şi rachiul, împărţindu-şi ulterior, şi până în zilele noastre, loialităţile faţă de băutură în funcţie de asprimea gâtului şi rezistenţa ficatului.
Câţiva însă, după capul meu cei mai aleşi dintre muritori, au priceput definitiv povestea dintr-un pahar cu vin şi i-au rămas etern credincioşi licorii lui Dionysos.
Bucovinenilor le-a dat Dumnezeu generoase daruri, dar o fi zis „destul la ăştia” exact când mai trebuia, pentru un destin perfect, să-i aşeze la poale de deal cu vii întinse. Aşa că nu le-a mai dat nici „cultura” băutului de vin. Aşa a vrut Dumnezeu (Mulţumim, Doamne, pentru restul darurilor!), ca maţele bucovinenilor să se zbenguie mai abitir după o cinzeacă, două sau mult mai multe asemenea măsuri aruncate repezit şi gospodăreşte pe gât.
Puţina „streşinică” strânsă pe muşamale, după prima brumă, din via cât umbra pridvorului, n-a fost niciodată adversar serios ţuicii din fructe sau „sfeclomicinei” din zona noastră.
Curaj mult să-i înveţi pe bucovineni cu vinul bun
Doi oameni curajoşi din Suceava se încăpăţânează să-i dumirească însă pe bucovineni cum e cu vinul. Dar numai cu vinul ales, cu vinul care „se citeşte” şi nu cu cel care se liorpăie de sete, cu vinul care povesteşte despre el în fiecare secundă, căruia cunoscătorii îi privesc limpezimea şi umbra, îl adulmecă până în adâncul sufletului, îl sorb deşteptându-şi papilele şi la urmă de tot, după ritual, spun poveşti cu tâlc.
Cei doi au selectat cu grijă şi cu acelaşi curaj încea