Niţă: Conducta ar putea fi construită de un joint venture format "probabil" din OMV Petrom, Exxon şi Transgaz, dar deocamdată nu a fost luată o decizie clară
ANRE ar trebui să "gândească" o lege care să reglementeze activităţile de explorare, exploatare şi transport al gazelor din perimetrele off shore
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, pare să fi găsit soluţia pentru transportul gazelor ce vor fi extrase din perimetrele deţinute de OMV Petrom şi Exxon în Marea Neagră, cea mai probabilă variantă fiind formarea unui joint venture din care să facă parte OMV Petrom, Exxon şi Transgaz.
Potrivit oficialului, gazele care vor fi extrase din Marea Neagră vor fi transportate la ţărm printr-o conductă ce va fi construită, probabil, de un consorţiu de companii, până la un terminal care ar urma să fie construit pe un teren aparţinând companiei de stat Oil Terminal. "Nu vreau să pierdem această ocazie pentru România, trebuie să gândim totul", a spus ieri ministrul, adăugând că a cerut Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRE) să "gândească" o lege care să reglementeze activităţile de explorare, exploatare şi transport al gazelor din perimetrele off shore.
Constantin Niţă a precizat că, în momentul în care va începe producţia de gaze în perimetrele din Marea Neagră, va fi nevoie de o conductă care să aducă gazele la ţărm şi că aceasta ar putea fi construită de un joint venture format "probabil" din OMV Petrom, Exxon şi Transgaz, dar "deocamdată nu a fost luată o decizie clară".
Ministrul delegat pentru Energie a adăugat că, pe lângă această conductă, va mai fi nevoie şi de un terminal în care să fie aduse gazele. "Oil Terminal are terenuri de 50 hectare. Acolo vrem să facem un terminal pentru gazele din Marea Neagră", a mai spus Niţă.
Transgaz este operatorul naţional de transport al gazelor naturale şi este controla