Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luna viitoare, la Arad se va desfăşura o serie de festivaluri, spectacole şi competiţii

Publicat in Glasul Aradului, marți 30 aprilie 2013 ·

Un început de sezon estival plin de evenimente – asta îi aşteaptă pe arădeni. Luna mai va fi încărcată de festivaluri, spectacole, dar şi de activităţi sportive şi recreative. Totul debutează cu festivalul „POP STAR” din data de 8 mai, în care, tinerele talente se pot afirma. Aflat la ediţia a XXII-a, festivalul se va desfăşura Teatrul la Clasic „Ioan Slavici” din Arad şi va cuprinde un recital Aurelian Temişan.

Acest festival se adresează tinerilor solişti vocali de muzică din şcolile de arte şi licee de artă. Vârsta minimă de participare este de 15 ani, iar ceea maximă de 30 de ani.

Concurenţii se vor prezenta miercuri, 8 mai la orele 12,00, la sediul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, unde se vor desfăşura preselecţia şi proba de sunet.

Concurenţii vor avea pregătite două piese, una de factură lentă şi una ritmică, negativele fiind imprimate pe un singur compact disc, în ordinea în care vor fi înre­gistrate, în stare tehnică perfectă. Proba de interpretare şi gala laureaţilor se vor desfăşura miercuri, 8 mai 2013, începând cu ora 17,00, la Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.

Pentru a participa la festivalul-concurs „POP STAR”, fiecare solist interesat va completa o fişă de inscriere pe care o va expedia până la data de 6 mai pe adresa Centrul Cultural Judeţean Arad, Str. George Bariţiu, 16, cod postal 310100, fax 0357-405387, sau pe adresa de e-mail [email protected]

În zilele de 17 şi 18 mai se vor desfă­şura Zilele Administrației Arădene, ediția a V-a. Intervalul 17-19 mai va fi dedicate Festivalului Internațional de Folclor „Aşa-i Jocul pe la noi”, ediția a XIX-a pe Ștrandul Neptun. Trebuie spus că, pe 19 mai arădenii sunt inivitaţi la parada portului popular, în fața Palatului Administrativ din Arad.

Şi în judeţ vor fi organizate o serie de evenimente. La Macea, în zilele de 17 şi 18 mai se vor desfăşura Zilele Academice Ară

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°