Constantin-Marius Falotă (19 ani) şi Andrei Dumitru Creţu (20 de ani), doi dintre tinerii din Iaşi care au furat trei busturi istorice din Parcul Copou, au fost condamnaţi de Judecătoria Iaşi la câte şase ani şi opt luni de închisoare în regim de detenţie.
Alături de cei doi tineri, consideranţi de magistraţi a fi principalii vinovaţi de furtul şi distrugerea statuilor din Copou, au mai fost condamnaţi şi Iulian Gabriel Grigoriu, de 17 ani, precum şi Paul Cheptănariu, de 36 de an. Aceştia au primit câte doi ani şi jumătate cu suspendare.
Judecătoria Iaşi a mai decis, de asemenea, ca tinerii să plătească Primăriei Iaşi şi despăgubiri de peste 200.000 de lei, reprezent'nd prejudiciul cauzat prin distrugerea celor trei busturi.
Tinerii ieşeni au fust, în luna martie, trei statuete reprezentându-i pe Barbu Ştefănescu Delavrancea, Ciprian Porumbescu şi Nicolae Gane. Ulterior, le-au distrus cu ciocanul şi le-au vândut la fier vechi. î
Ce a scos la iveală ancheta procurorilor
Potrivit anchetatorilor ieşeni, prima faptă de furt s-a petrecut la începutul lunii martie. Atunci, Marius Falotă şi Andrei Creţu au mers în Parcul Copou hotărâţi să fure o statuetă pe care să o valorifice ulterior. Înainte de furt, plasat de procurori în jurul orei 22.00, cei doi s-au plimbat prin parc pentru a se asigura că nu e nimeni care să le strice planurile. “Inculpaţii au împins de pe soclu bustul care-l reprezenta pe scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea, pe care l-au transportat într-o zonă slab iluminată din spatele Parcului Copou, unde l-au acoperit cu o folie din plastic găsită în zonă. Întrucât bustul în cauză era voluminos, inculpaţii Falotă Marius Constantin şi Creţu Dumitru Andrei s-au hotărât să-l transporte cu un autoturism taxi”, au menţionat procurorii în rechizitoiu.
Ulterior, cei doi au dus bustul într-o zonă împădurită unde, cu un ciocan,