Procedura asumarii raspunderii este constitutionala. Si necesara. Dar in situatii exceptionale. Pentru ca inseamna o lege fara dezbatere. Un act normativ in raport cu care opozitia nu are nimic de spus. Si, de cele mai multe ori, nici puterea. Cu exceptia Guvernului. De fapt, cu exceptia primului-ministru. Inseamna, de fapt, ignorarea Parlamentului. Este o exceptie si nu o regula a democratiei. De aceea, in locul asumarii, este preferabila o alta formula: solidaritatea.
Pretextul acestei analize a fost creat de Victor Ponta. Care, prevalandu-se de faptul ca eram impinsi de Curtea Europeana a Drepturilor Omului sa luam o decizie rapida, a impus restituirea proprietatilor printr-o formula de asumare a raspunderii. Contestata vehement si inutil de opozitie. Contestata, la fel de vehemen si la fel de inutil, de mai multi parlamentari ai puterii, printre care ma numar. Si, atentie, contestata nevehement, dar ferm, desi tacit, de cei mai multi dintre parlamentarii majoritatii. Dar acesta nu este singurul pretext.
Al doilea pretext provine de la viceprim-ministrul Liviu Dragnea, secundul de la conducerea PSD. El propune asumarea raspunderii pentru un important act normativ ce ar urma sa fie adoptat spre sfarsitul anului. Este un caz flagrant de fortare a Constitutiei. In ceea ce priveste legea regionalizarii, exista suficient timp pentru dezbatere. Atat in societatea civila, cat si in Parlament. Nu exista niciun argument logic care sa impuna recurgerea la procedura extrema de asumare a raspunderii prin eludarea Parlamentului.
Cum se explica intentia declarata a lui Dragnea? O posibila explicatie, pe care am lansat-o cu o zi in urma, este dorinta de a provoca PNL. De a testa, astfel, rezistenta acestora in USL. Sau chiar de a-i forta pe liberali sa paraseasca alianta. Si sa-si asume astfel, in nume personal, consecintele ruperii USL. Dar nu este si singur
