Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pregăteşte PSD propriul candidat la preşedinţie?

Publicat in Romania Libera, marți 30 aprilie 2013 ·

Adrian Năstase a evocat o „anumită presiune“ pentru desemnarea unui candidat propriu al PSD la alegerile prezidenţiale, precizând că în acest caz PNL ar putea obţine poziţia de premier.

Victor Ponta a dezminţit această posibilitate, declarând că PSD va avea un candidat la prezidenţiale în 2019 şi că anul viitor PSD îl va susţine pe Crin Antonescu. Declaraţia lui Ponta nu are însă nici un sens. De ce ar susţine PSD un penelist în 2014 pentru un singur mandat ca să-i opună propriul candidat în 2019?

Potrivit consilierului prezi­denţial Sebastian Lăzăroiu, “Adrian Năstase a spus adevărul, iar Victor Ponta nu a negat” că presiunea de care a vorbit Năstase este reală. “Evident că acest lucru ar crea o foarte mare nervozitate în zona liberală. Poate că liberalii, unii dintre ei, şi-ar dori acest lucru, pentru că în felul ăsta, dacă PSD ar da preşedintele, atunci, conform înţelegerii, ei ar avea şeful Guvernului. Dar chestiunea asta ar crea o foarte mare nemulţumire, evident, la nivelul lui Crin Antonescu”, a declarat Năstase.

Iată-l şi pe Ponta în conferinţa de presă: “Am văzut ce a spus dl Năstase şi sunt de acord cu tot ce-a zis până acum, chiar am şi vorbit. (...) O să avem un candidat la prezidenţiale în 2019. În 2014, eu exclud din punctul de vedere al PSD orice dorinţă de a rupe USL. Eu vreau să rămână USL unit, să terminăm mandatul în 2016 şi, personal, am cel mai mare interes să terminăm cu bine, e vorba de mandatul meu de premier. Aşa încât, atât timp cât există USL, are un candidat, acela este Crin Antonescu şi în mod clar e favoritul câştigării alegerilor prezidenţiale la anul, având în spate USL şi o echipă de campanie atât de puternică” Ponta a ţinut să reamintească şi faptul că PSD a fost cel care a ales funcţia de premier: ”Eu i-am întrebat pe toţi colegii mei înainte să facem USL. Eu sunt cel care am semnat acordul şi am trecut c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum 24 minute
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Instanța supremă ar putea pronunța decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea în dosarul Gala Bute

Ziare.com acum 36 minute
Instanţa supremă ar putea pronunţa, joi, 12 decembrie, decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, pentru 12 decembrie, pronunţarea unei decizii pe cererea dep

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 38 minute
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 11 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 2 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Meta, TikTok şi Google vor fi obligate să plătească pentru ştiri din Australia. Care va fi taxa pe care giganții tech o vor achita editorilor

Libertatea acum 48 minute
Platformele digitale vor fi obligate să plătească o taxă pentru ştirile australiene, indiferent dacă încheie sau nu noi acorduri cu editorii, împiedicând companii precum Meta să ocolească codul de negociere pentru presă, informează ziarul The Guardi

Washingtonul a anunţat prima retragere israeliană din Liban după încetarea focului

News.ro acum 3 ore
Forţele israeliene au efectuat o "retragere iniţială" dintr-o localitate din sudul Libanului şi au fost înlocuite de soldaţi libanezi, în conformitate cu acordul de încetare a focului dintre Israel şi Hezbollah, a anunţat miercuri Comandamentul cent

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 23 minute
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°