Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanţele vor să împrumute în luna mai sub 3,8 miliarde lei

Publicat in Curierul, marți 30 aprilie 2013 ·

Ministerul Finanţelor Publice vrea să atragă 3,78 miliarde lei în luna mai prin vânzarea de titluri de stat, după ce în aprilie a împrumutat de pe piaţa internă peste 5 miliarde lei, prin vânzare de titluri în lei (2,5 miliarde lei) şi în euro (581,4 milioane euro, echivalentul a 2,55 miliarde lei).

Primele licitaţii sunt programate pe 9 mai, când administratorii datoriei publice vor să vândă certificate cu scadenţa de şase luni (500 milioane lei) şi obligaţiuni pe cinci ani (800 milioane lei). Pentru datele de 16 şi, respectiv, 20 mai, ministerul a programat licitaţii pentru vânzarea de obligaţiuni cu maturitate de cinci ani, prin care vrea să atragă 500 milioane lei şi, respectiv, 300 milioane lei. Titlurile care vor fi vândute în 16 mai vor ajunge la scadenţă în aprilie 2016, iar obligaţiunile pentru care este programată licitaţia din 20 mai, ajung la maturitate în iulie 2017.

În ziua următoare fiecăreia dintre cele două licitaţii, Finanţele au programat câte o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, prin care să împrumute adiţional încă 50 milioane lei (17 mai) şi, respectiv, 30 milioane lei (21 mai). Randamentul titlurilor de stat în lei a scăzut constant în ultima perioadă, atingând valori minime istorice, în linie cu evoluţia activelor din regiune. "Suma emisiunilor ar depăşi valoarea titlurilor ce ajung la scadenţă cu 0,4 miliarde lei, o schimbare faţă de situaţia din luna (sau ultimele trei luni) când titlurile ajunse la scadenţă le depăşeau pe cele emise cu 1,2 miliarde de lei. Aceasta ar putea să tempereze avansul titlurilor de stat, însă nu ar trebui să fie prea complicat pentru piaţă să absoarbă această ofertă deoarece piaţa pare să înregistreze un exces de lichiditate şi accelerarea uşoară a emisiunilor a fost sugerată în trecut de oficialii MF. Impactul advers pe care l-ar avea această ţintă de emisiuni asupra condiţiilor de lichid

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 43 minute
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 3 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°