Oricât de mult s-a încercat o clasificare completă a jocurilor, nu s-a reușit datorită multitudinii lor și a criteriilor după care pot fi clasificate.

Jocurile diferă în funcție de locul în care sunt practicate (în familie, în unitatea de învățământ, în spații special amenajate etc.), de spațiu (închis/deschis), de anotimpuri, de materialele folosite, de tipul de solicitare (fizică/intelectuală), de numărul de participanți etc.

Încorporarea lor într-o singură schemă este aproape imposibilă datorită varietății caracterului, conținutului, structurii și complexității.

Pedagogul german William Stern diferențiază jocurile individuale de cele sociale, primele fiind determinate de factori interni, ultimele fiind generate de factori externi.

Psihologul elvețian Edouard Claparéde împarte jocurile în senzoriale, motorii și psihice. În cadrul jocurilor senzoriale grupează toate acele jocuri care antrenează capacitățile senzoriale, jocurile motorii cuprind jocurile care solicită coordonarea mișcărilor și îndemânarea, iar jocurile psihice le cuprind atât pe cele care solicită activitatea intelectuală cât și pe cele care provoacă emoții, care solicită latura afectivă.

Psihologul german Charlotte Bühler împarte jocurile în: jocuri funcționale (care implică activitatea senzorială și motrică), jocuri de ficțiune (imaginative), jocuri receptorii (cu implicarea receptorilor), jocuri de construcție și jocuri colective.

Psihologul belgian Jean-Ovidiu Decroly consideră că jocurile se raportează la dezvoltarea percepțiilor senzoriale și a aptitudinilor motorii.

Psihologul elveţian Jean Piaget consideră jocul acea activitate prin care copilul se dezvoltă în strânsă legătură cu etapele formării sale intelectuale, grupându-le în jocuri exercițiu, jocuri simbolice și jocuri cu reguli.

Pedagogia generală clasifică jocurile în jocuri de creație