Duminică, la ora 21.50, poliţiştii Postului de Poliţie Mălini au fost sesizaţi telefonic, prin „S.N.U.A.U 112”, cu privire la faptul că, în faţa unui magazin din satul Poiana Mărului, comuna Mălini, s-ar afla o persoană, victimă a unei agresiuni.
La faţa locului, aflăm de la poliţie, s-a constatat că în seara zilei de 28.04.2013, în jurul orei 21.50, în timp ce Gheorghe D. (18 ani) şi Mihai L. (42 de ani), ambii din comuna Mălini, se aflau în faţa unui magazin din satul Poiana Mărului, comuna Mălini, au fost loviţi cu o rangă metalică de către Dumitru A., de 22 de ani, din aceeaşi localitate, provocându-li-se leziuni.
Victimele au fost transportate cu o ambulanţă la Spitalul Municipal Fălticeni, unde li s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, stabilindu-li-se următoarele diagnostice: Gheorghe D. – „traumatism toraco-abdominal stâng”, fiind transportat la UPU Suceava pentru investigaţii medicale de specialitate; Mihai L. – „plagă contuză sprâncenară stânga, contuzie hemitorace stâng”, rămânând internat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire, urmând ca, în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare victimelor, să fie efectuată încadrarea juridică a faptei şi să se dispună procedural.