IAȘI. Pentru a preveni eventualele incidente în rândul călătorilor cu trenul, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, agenții Secției Regionale de Poliție Transporturi atrag atenția la faptul că perioada este una propice pentru hoții de bagaje și din buzunare.
Potrivit oamenilor legii, hoții profită de faptul că un număr semnificativ de persoane pleacă din localitate, alegând ca mijloc de transport trenurile. În această perioadă, efectivele Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași vor acționa pe linia depistării infractorilor în stațiile și trenuri, prevenirea actelor de cerșetorie și comerț ambulant.
Cu această ocazie, polițiștii le recomandă ieșenilor să nu lase bunuri și bagaje în grija unor persoane necunoscute, să evite „prieteniile“ și să nu se laude cu bunurile sau valorile pe care le au asupra lor, să evite să doarmă și să își lase bagajele nesupravegheate. De asemenea, oamenii legii vă recomandă să vă păstrați tot timpul banii și actele asupra dumneavoastră.
IAȘI. Pentru a preveni eventualele incidente în rândul călătorilor cu trenul, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, agenții Secției Regionale de Poliție Transporturi atrag atenția la faptul că perioada este una propice pentru hoții de bagaje și din buzunare.
Potrivit oamenilor legii, hoții profită de faptul că un număr semnificativ de persoane pleacă din localitate, alegând ca mijloc de transport trenurile. În această perioadă, efectivele Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași vor acționa pe linia depistării infractorilor în stațiile și trenuri, prevenirea actelor de cerșetorie și comerț ambulant.
Cu această ocazie, polițiștii le recomandă ieșenilor să nu lase bunuri și bagaje în grija unor persoane necunoscute, să evite „prieteniile“ și să nu se laude cu bunurile sau valorile pe care le au asupra lor, să evite să doarmă și să își lase bagajele nesupravegheate. De asemenea,